Poezie
Razboi ratat
1 min lectură·
Mediu
Cineva a strigat în liniștea ta
Și tu ai respirat netulburat,
Ai crezut că strigătul vine din afară și nu ți-a păsat
Dar de fapt ființa ta era cea care striga
Ea striga,
Iar tu mestecai liniștit propria-ți vrută liniște
Surzisei!
Nu mai auzeai pașii care-o dureau cu șoapte de vrăjitoare,
Nu mai simțeai fiorii care-o mâhneau cu zig-zag-urile lor rău prevestitoare.
Tu doar râdeai!
Și râsul tău îi făcea riduri
Încercai să o ignori
Și ea se strângea sub hohotele tale
Dar în sfârșit ai simțit un tremur
Era pentru epiderma ta, ea trebuia să-l înțeleagă
Ai încercat să o ferești
Și tremurul s-a întins peste toată fața ta lată
Delira fiecare gest a tău,
Încercai să le oprești de la delir mereu
Erai ud și otrava fugea prin toți porii
Pentru că râsul se transformase în lichide devoratorii
Te descompuneai prin lacrimi și plânsete și urlete,
Sperai ca ele să acopere noile vuiete,
Dar ele se uneau și te devorau cu cruzime:
Începuse RÃZBOIUL DINTRE TU ȘI TINE!
003784
0