nu pot sa tac,
si pietrele sunt asa departe...
gandul,ca o durere surda
imi suiera vantul din pleoape;
mana de sare a inchis
usa timpului
si a pitit in colt de neant,uitarea...
sunt luna mea
suntem doua picaturi de ceara
care ard in istoria lumii noastre de creta
ce se sterge,sub darnicia topitului timp;
uneori inflacaram o geana de lumina
in surasul mirat al unei nopti ce ne curge
ce mai faci tu,blonda aratare?
asa,cum iti arunci geana de lumina
pe la colturi de mirare,
te gasesc ca pe o felina,
ce pandeste si insoteste,
scurta timpului carare...
doarme si pasarea,
plang si frunzele
in unduirea luminii;
sunt doar un nume in copacul lumii
si imi caut nervura pereche;
in palma te tin,noapte a copilariei,
inocenta uitata in cautari
