Într-una din zile,
Lunecul ochilor tăi mi-a strivit mâinile,
de veșmântul crimelor mele.
Degetele se prindeau în nasturii
regretelor rotunde.
Pe podeaua de cenușă,
amintirile cădeau ca
Somn. Somn alungit de fericire,
ingreunat de licariri nefaste
Ce-n ceruri de asfalt se sting.
Dormi. Dormi caci linistea taioasa,
de boala sa nu o mai simti
Timpul nebun in sus priveste
fara
Vanzatorul de fecioare-bibelou se gandise azi ca nu mai are rost, sa le dezbrace, sa le invarta in poleiala fierbinte,
sa le sarute incet, incet cu tacerea abrupta a ploii.
Sunt bibelouri pe care
Am greșit
Atât de grețoasă, sta mâna ei pe fața mea
plină de parfumul celor doi morți
ea și eu
împreună
am greșit, mă îngâna..
pe sârmă stăteau rufele noastre
înțepate de colții
Aripi stralucitoare am cusut
de umerii retrasi,
Caderea lor lasa pe scanduri
praful fulgilor de la perna.
Sunt o fiinta minunata
Cu aripi lungi,
ca lacrimile, cand se scurg.
Le-am impletit,
trecând pe cerul cu ochi negri
priveam cenușa nesărată
ce din gură spre cer se scurgea
cu clocot banal
in imaginația de ger
Nemestecata lună tremura în frig
peste ea se abătu o nouă