Numele meu din întuneric

Trăiesc într-o buclă nedefinită a timpului; pentru mine aceeași zi se repetă necontrolat și la începutul nopții mă găsesc în același abis în care am fost ieri sau acum două zile. Nu vine nimeni să mă salveze, dar nici nu vreau asta – e ceva din masochism care nu-mi dă voie să strig după ajutor. Dar parcă aș vrea să ma salveze cineva și pentru asta îmi trebuie lumină, or becul camerei mele s-a ars acum multă vreme și nu-l pot vedea ca să-l schimb. Câteodată mă aștept singur în întuneric, mă țin în brațe înainte unei noi zile, însă nu-i deajuns și niciodată nu va fi. Îmi amintesc începuturile, atunci când am atins lumina care prevestea întunericul; o secundă versus o eternitate. Amintirea cu lumină a devenit alte și alte amintiri, am abuzat de acea secundă ca un soldat de ultimul glonț, iar despre întuneric nu pot să spun decât că e tabloul vieții mele, și-atât. Când am ieșit ultima oară din corp, am dat tot peste mine.