Gând

O întrebare a absurdului atunci când totul s-a schimbat afară de personaje. Deși viața începe și se oprește în fața bisericii, îndoiala pe care o exercităm de-a lungul existenței creează propriul nostru univers, totul se schimbă, totul e relativ, nu însă și personajele unei existențe comune. Ce pervertire a moralului atunci când am sperat la viață și nu am primit decât moarte. Mi-am băgat în vene atât de multă suferință, încât am ajuns imun, m-am resemnat încet cu rolul de trădător al umanității. Sau când moartea bate la ușă și nu vrei să răspunzi, exact cum un cioban din Făgăraș i-a explicat toată viața lui Cioran prin cele mai simple vorbe : \"Tu ești nefericit pentru că n-o să trăiești veșnic\", sau că Rigaut și-a promis la vârsta de douazeci de ani că o să-și zboare creierii atunci când o să împlinească treizeci. Sunt toate acestea și mai mult, însă mai degrabă nu le zicem, le îngropăm și ne așteptăm sfârșitul. Visez la scheletul fericirii.