Raducu

Textele de obicei se arunca pe cei ce le citesc ca dupa o prada, pe unii ii insfaca de ceafa si-i ridica, pe altii ii strivesc, pe altii ii descatuseaza. Desigur ca pe multi ii lasa indiferenti. Pe mine m-a tulburat ca lingurita ce tulbura cafeaua cand adaugi lapte
;-)))

mersi, m-am conformat !!!

Intrebarile nerostite de obicei stau tolanite undeva la umbra unui gand, si rareori se ridica curioase ca firul de iarba ce inteapa zapada de primavara, sfioase si aproape nebagate in seama, invaluindu-ne pervers, ca o panza transparenta aruncata fara intentie peste un fluture amortit de roua diminetii. Un ochi neavizat ar cadea in contemplatie, cautand penelul care a zugravit aceasta scena atemporala, uitand ca deasupra oricarui zburator asteapta acul tremurand sa patrunda cu un scartait prelung cartonul invechit al insectarului. Ce esti de fapt, in afara unui alergator ca toti ceilalti pe culoarele lungi si intortocheate ale acestui labirint in care ne gasim si ne pierdem zilnic, ne irosim in asteptarea celuilalt, uneori despartiti de doar o fereastra? De ce nu o sarim, as vrea sa intreb. De ce continuam drumul pe coridorul din stanga, cand celalalt a fost zarit alergand spre dreapta? De ce alegem partea insorita a soselei cand intuim ca celalalt inoata in noroi pana peste genunchi? Dar mai ales de ce jucam acest joc pretinzand ca avem cuburi cu care sa inaltam falnice palate, cand noua ni s-a dat doar o mana de bile? E usor de raspuns printr-o intrebare? Nu stiu, poate e firea noastra sa ne speriem prea repede cand in fata se deschide o portita de scapare, sau cand am zarit lumina la capatul tunelului care duce afara, si sa ne aplecam exact atunci spre lucruri marunte, o frunza cazuta sau o picatura de ploaie! Si chiar si atunci ne grabim, caci clepsidra a fost intoarsa cu o repeziciune marsava, si nu stiu de ce dar simt ca cineva a furat o parte din nisipul acesteia?

Excelent text, excelenta idee.
Mai acum vreun an mi-a venit si mie ideea asta, si afla ca mi-am facut special un cont exact ca in textul tau, si da, tot cu nume italian. Pe langa domnisoare cu duiumul, pe mess am intalnit diferite personaje care mai de care mai interesante. Un Calugar, un Californian, sau un Coate Goale, toti imi trezesc amintiri din timpul liceului, despre acei colegi ai nostri (putini, e adevarat) interiorizati, care se asezau mereu in banca de la perete, preferabil ultima banca, tacuti in timpul pauzelor, ca uneori le uitai numele, unii desenind animale fantastice pe cartea de Romana, altii caligrafiind litera A la nesfarsit pe cotorul caietului de biologie. Imi amintesc de colegul meu Romeo, un nume predestinat ( o sa vezi mai incolo), care era fascinat de Razboiul Stelelor. Se ducea aproape in fiecare seara la film, si acolo, pe intuneric, desena navele alea sinistre pe doua picioare, mereu si mereu si mereu. Am fost si eu o data cu el la film, si l-am privit, in intuneric, cum era excitat sa deseneze aceleasi brate metalice si ochi de crocodil infipti pe carcase de melc. Dupa ani de zile, l-am intalnit o data la bere, era ras in cap si cu o mapa de desena la subrat, a stat putin, doar pret de un salut si a disparut. Mai acu vreun an ma intalnesc cu Stresatu’, alt paltonar de vita veche, si imi spune noutatile: Romeo a dat coltu’, cica avea o sora la care tinea atat de mult incat cand ea a murit, el a sarit dupa ea in groapa cu un cutit infipt in el!!!
De aceea spun ca pe acolo prin zona messengerului stau pititi o gramada de Romeo, faliti de imaginatie, da-da-isti constipati, care apuca de picior vreo stire si trag de ea de dragul de a trage, imi si inchipui mici pletosi cu barbuta, care nu au prins vremea cand sticla de vin se vindea pe ascuns in spate la aprozar, si spalam cu frate-meu zeci de borcane ca apoi la schimb sa obtinem bani de un film cu Piedone si o mana de seminte, si imi vine asa o rusine ca am ramas infim, minuscul si pitic, intr-o lume de miliardari de carton, de carton din-ala colorat care se gasea la papetaria din colt cu cincispe bani coala, si reparam cu el coperta la mult prea cititul „Cel mai iubit dintre paminteni”, si daca mai ramanea un colt il pastram pentru semn de carte; o lume care din lipsa de preocupari intra pe messenger si pune intrebari savantice, la care, bineinteles, alte minti savantice, (din alea care ar juca un tenis, dar numai din fata computerului), vin si raspund cu cuvinte mestesugite, la intrebarea ce era prin ziare mai luna trecuta: \"Ce ati face daca Ceausescu ar mai trai, si v-ati intalni cu el pe strada?\" raspund mai mult sau mai putin la obiect, cum ca l-ar beli de piele, l-ar trage prin unt, l-ar dospi la soare, cand de fapt raspunsul la intrebarea „Ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi intamplat asa cum nu s-a intamplat?” este la suprafata, ca uleiul in apa: Daca s-ar fi intamplat altfel de cum s-a intamplat, si daca toate cate s-au intamplat ar fi fost intamplate invers, sau in oglinda, atunci cei care au raspuns aici ca l-ar fi belit de piele pe Ceausescu de fapt l-ar fi invelit in piele, si cei care l-ar fi ars sau rupt, de fapt l-ar fi udat sau cusut, si asa mai departe............

canapeaua parca e desprinsa dintr-o povestire a lui Boris Vian

ce frumoasa ar fi viata daca toti am avea o portita in curtea din spate prin care ne-am putea intoarce atat de simplu in vremurile copilariei...... si eu caut acea portita, e greu de gasit, mersi, m-ai indemnat cu acest text sa mai fac un pas

O lume absurda, pusa pe o hartie parca desprinsa dintr-un caiet de schite a lui Kafka....... mi-a placut

iarta-ma, nu sant aici sa comentez calitatea celor scrise, dar vreau sa spun ce mult conteaza starea care ti-o da citirea unor randuri, fie ca e poezie, proza sau SF. Si bineinteles, starea asta e diferita de la un cititor la altul. Unul poate sa se extazieze in fata a \"ceva\" spre care un altul poate ar arunca cu pietre. Vezi un tablou de Kandinski si spui \"pai si eu pot sa arunc cu culori de la un metru distanta in toate directiile pe panza alba si sa obtin un tablou la fel\". Mihai de mai sus, are si nu are dreptate, caci nu ne-a spus cu cata emotie a citit randurile tale. Eu am citit si m-am infrigurat, caci mi-am dat seama cat timp pierdem pentru a arunca cu noroi in stanga si in dreapta in detrimentul a pur si simplu a ingenunchia si a plange din toti rarunchii peste acele \"manute intinse\"... sincer ... m-ai topit...

Mi-ar fi placut ca textul sa fie mai scurt, mie imi plac textele scurte si foarte simple
\"Grasul trăia ca o bucată de carne în mașina de tocat.\"
Cu asta ai prins toata esenta........
bravo

mi-a placut! scrisa foarte vioi!
pasajul \"Habar n-ai cu câtă pasiune știu să iubească urâtele, cu ce deznădejde se-agață de cel care le-ntinde un deget și cum se-ncolăcesc până când sunt sigure că nu-l mai scapă. Și pentru că nu sunt sigure niciodată, se străduiesc mereu și mereu. Iar unii bărbați habar n-au ce pierd, evitându-le!” mi-a readus in minte scene vechi din liceu... multumiri!!!

am \"tras\" si eu un pic cand eram student la arhitectura. Era unul din putinele locuri unde aveau scule. Era o atmosfera de \"twilight zone\", in semiintunericul din incapere erau niste vlajgani care rupeau aparatele. In capatul unui coridor era aparatul de picioare. De cele mai multe ori nu era nici un bec deasupra, sau se ardea la intervale regulate. Si era cate unul care lucra acolo in bezna, se auzea doar ritmic aparatul scartaind, si gafaiturile. Suprarealist!!!!!!!!!

parca mi-ai luat amintirile si le-ai framantat bine prin naduful serii si le-ai exprimat in alta culoare. Am cunoscut-o si eu pe Virginie, numai ca mie mi s-a prezentat cu un nume mai banal: Iuliana. Am recunoscut si celelalte femei. Superb spus: \"O ființă de sex feminin nu devine femeie în noaptea în care-și pierde virginitatea, asta e una dintre marile prostii intrate în uzul comun. Femeia e piatra pe care un singur bijutier nu o poate șlefui.\" De aia e frumos in lume

da, exista aceste personaje dezradacinate! Din cand in cand le intalnesc si eu prin lumea asta pestrita de peste Ocean, si beau cu ei o bere, ii las sa-si cante jalea in urechea mea, ne ametim si apoi plec la familia mea. pentru ca depinde de fiecare ce-si construieste........ nu?

de cate ori nu am taiat salcamul copilariei?
dar ne raman amintirile, si spatiul asta, aici, pe agonia, unde putem scrie despre toate acestea

alba iulia este intradevar o concluzie
cum scria olga mai sus in memphis nu se intampla nimic, si e bine ca e asa, caci este lumea de zi cu zi, ce extaz ti se mai poate dezveli?
Imi place ideea ta cu sangele scurs in pamantul natal,
probabil ca dupa multe peregrinari toti ar trebui sa ne intoarcem ACASA
oricum, mi-ai dat o senzatie de frig, ca si cum ai fi deschis usa de la ATTIC si o boare de nostalgie m-a invaluit
mersi

mie imi inspira atmosfera din UN VEAC DE SINGURATATE
Frumos scris!!!!

de cate ori am fost la o atingere de acei ochi... dar nu am avut curaj!!!!!!!!!!!!!!!!

Textul m-a prins rau de tot. De unde ma cunosti atat de bine, cand eu incerc sa ma ascund atat de dibaci in gloata din spatele troleibuzului, in ungherul camerei tale sau sub banca unde te opresti sa-ti mananci sandwich-ul. De ce te ascunzi de mine? De ce descoperi doar o glezna, cu miscarea dibace a dansatoarei de cabaret? Te-am cunoscut dintotdeauna, si cu toate astea as vrea sa stiu de ce nu vii sa fumezi cu mine pe treapta de piatra de la intrarea in Cismigiu? Sa mirosim frunzele care cad, si apoi sa ne luam la revedere. Ca mai apoi sa te caut din nou

imi pare rau ca te dezamagesc, dar nu am incercat sa scriu un eseu. Am dat drumul doar asa la cuvinte, cum mi-au venit. Si sa stii ca pe Romeo l-am cunoscut bine, din momemt ce a fost coleg de banca cu mine. Cat despre mine-frustat, nici gand! De ce as fi frustat: am terminat studii de arta si arhitectura, am un JOB care imi place, am familie, copil, bunicii inca traiesc. Nu am motive sa ma simt frustat...sorry daca te dezamagesc
Daca ma gandesc bine, ceva ma deranjeaza: gandirea aia cu capra vecinului. Dar generatiile bolnave vor disparea, sper!!!

zabet, dragutule, nu am cum sa votez cu idiotii aia, ca sant plecat din romania ta iubita de 18 ani. Vezi, de aia nu vin in vizita pe la tine, si prefer insulele Azure sau bahamas, sa nu fiu criticat ca vin cu mercedesul prin romania. Stai linistit ca am trei masini, Loganul nu stiu ce e, dar probabil e pentru cei care au avut in trecut Oltcit. Daca vrei te invit la o bere (virtuala), prietenii stiu de ce