Radu Verman

nu sunt intr-u totul lamurit, dar mersi pentru explicatie...sunt insa sceptic in privinta faptului ca oamenii culti nu pot cadea in pacat...in realitate, ei sunt primii...

mersi pentru lamuriri, trebuie sa citesc si eu textul ca sa pot sa iti dau si dreptate...una peste alta, moartea privita in ipostaza ei feminina e impusa doar de mentalitati arhaice( daca naste, trebuie sa si ucida, pastrand forma clasica)...moartea mea cred ca este un vagabond la un colt de strada...e batrana aceea care imi multumeste cand ii deschid o usa, e tanarul care imi reproseaza ca textele mele sunt mediocre, e...pana la urma suntem propria noastra moarte...(nu are nici un sens sa o/il transformam intr-un general gratuit). Scuza-mi delirurile, promit sa vin cu un text in care moartea nu va mai fi privita/primita in ipostaza feminina...

ok, accep, inteleg si te felicit pentru verticalitete. Un scriitor trebuie sa isi apere ideile pe care le transpune in poezie. Tu ai facut-o...

...gust ironia, balaceala insa nu. Se pare ca ai luat comentariul meu mult prea personal...Am spus despre textul tau ceea ce am crezut. Am si argumentat ceea ce am spus, n-am aruncat cu \"pietris\" pe o autostrada proaspat pavata. Nu-ti inteleg indignarea, totusi...Decat sa fiu \"pupat\" pentru cuvinte baloase, prefer sa fiu scuipat pentru un adevar.

Imi place, sincer...e de o simplitate care dezarmeaza. Nu am inteles insa antiteza cult-pacatos. Ironie sau...

interesanta, la obict dar...nu prea e poezie. Iar versurile \"după ce-i citesc poezia/pe poet l-ași sinucide\" ti se pot aplica si tie in definitiv...Nu am inteles, poezia e un omagiu adus lui George Vasilievici, sau o oda pentru \"tarfa tarfelor\"...

...imi place poezia, imi aminteste de versurile poetului Adrian Alui Gheorghe (\"Moartea isi aduna pruncii acasa/ pruncii ei rataciti prin lume/ pentru fiecare face un loc cu verdeata/ pentru fiecare plange cand il stie departe/ ah! ce mama buna e moartea/ ah! ce mama buna e moartea...\". El vedea moartea ca pe o mama...iar tu ca pe o amanta. Moartea avea la el o personalitate distincta, afecta...la tine nu are, ramane o simpla amanta de care te poti \"elibera\" cand doresti. Sunt curios totusi, de ce moartea e privita doar in ipostaza ei feminina?...

imi place, cred (m-ai cam intors )...traiesti o lupta in poem, intre cartitele tacerii si epitetul \"diamant\" pe care l-ai atribuit acestora...Pe masura ce destinul cartitelor este sa-si \"sape mereu viata\" intr-un pamant in care nu sunt dorite, cristalul apare ca un element care lumineaza, care simplifica existenta lor si aduce \"lumina si claritate\" in pamantul lor...Fufele iti apartin in deplin, fiind ipostaze ale eului liric...

simti ca un adevarat poet, nu scrii inca la fel...incerca sa citesti multa poezie moderna (site-ul acesta e plin), si totodata sa te detasezi de ceea ce vei citi. Nu conteaza atat forma, cat mesajul. Trupul poetic al mesajului se \"rataceste\" in haina \"ponosita\" pe care i-ai dat-o. Simplifica, sintetizeaza. Si vei avea critici pozitive! Poezia e esenta...

Eu sunt agnost, dar tot imi place poezia...chiar daca se \"inglodeaza\" in cateva imagini prafuite, poezia ta e capabila sa se elibereze spre final, \"în cercul de praf și lumină/ - nobila plămadă originară\". Multumesc pentru lectura!

Dana, multumesc pentru aprecieri. Nu pot spune ca sunt multumit de ce scriu acum, pot fi doar recunoscator ca mi se ofera ocazia sa \"fiu citit\"...cred ca intr-o oarecare masura, cu totii simtim nevoia sa fim cititi...