Cumpana

Am mai citit poezia aceasta dar dacă mi-o servești de două ori ca antreu când mi-e foame de poezie adevărată trebuie să o diger. Evident că mi-a plăcut de la prima publicare dovadă că în timp m-a obsedat compulsiv chestia cu fântâna și izvoarele din ea și nu m-am vindecat decât abia după ce am avut inspirația terapeutică din poezia Nostalgie regresivă:
\"Pe locul unde m-ai ridicat în brațe
a fost cândva o cumpănă de fântână
botezată cu izvoarele zborului primordial,
atât de limpezi încât...\"
Dar ce-ai scris aici e destul de elaborat, te ții tare de idee și nu o lași până n-o epuizezi - am citat din comentariul cuiva la o altă poezie a ta. Ah, și mai remarc că ai oarece cultură rurală, probabil, o copilărie fericită în satul bunicilor...? Redevenind serioși, e o poezie strașnică, la fiecare 4-6 versuri am gândit cu ciudă wow, ce bine le ticluiește! Sunt vreo patru versuri la care am meditat mai îndelung, dar am decis că sunt prea elegante pentru a invoca cenzura. he he he!

Si doar am cautat cu atentie sa n-o mai fi postat. Prea multi soareci omoriti vad ca afecteaza vederea.
Da am stat mult la bunici, mi-a placut mult , dar bunicul era preot asa ca ucenicia la dus vaca de lant mi-am facut-o in vecini.
Tare mult imi placea casa mare care tinea racoare si cind intram de afara in tinda racoroasa si ma puneam apoi in asternutul rece ( pilota si vara si iarna )era una din cele 10 mari placeri ale lumii.

Tinda răcoroasă, pereții văruiți, case de paiantă, ronțăiam faguri din stupii de miere ai părintelui i.e. preotului, sau măncam (vara) o felie de pâine coaptă în țest sub vatră unsă cu untură de porc de la Crăciun, dar numai când ne aduceam aminte de foame că în rest ori ne bălăceam în Dunăre, ori hălăduiam prin păduri, ce vremuri!