Poezie
That's life !
2 min lectură·
Mediu
cine ești ?
cine ești ?
cine ești ?
îmi șopteau răcnind
degetele uscate ale ploii
ce mă opreau ca pe Manole
din drumul către Mandalay
amenințîndu-mă că într-o zi
mă vor opera pe creier
pe viu
mi te vor scoate de acolo
ca pe o vulpe din vizuină
ca pe...
cine ești ?
cine ești ?
cine ești ?
ma întrebau sacadat
bătăile unui ventricul oarecare
atunci cînd întindeam mîna
spre semnul tău zodiacal
spre polii magnetici
sau spre sticla de Macallan
știam ca nu e voie să ne atingem
să ne mirosim
să ne...
cine ești ?
cine ești ?
cine ești ?
mă întreba ipocrită luna plină
ridic ochii
și-i urlu printre dinți
Putoareo !
luna asta a mea
arată spre urechi
se preface
că nu intelege
Între timp
imi leg inima de gard
cum a legat bunicul cățeaua
care îi mînca puii
o biciui pîna o umplu de sînge
pînă tace
pînă cînd...
cine ești ?
cine ești ?
cine ești ?
întreabă atomii
moleculele
culorile
tăcerile
și mama
le arăt luna
ma bat cu pumnul in piept
rup tricoul cu Manowar
îmbrac camașa albastră
și sar
la fiecare etaj
sunt
altcineva
sunt
o păpușă
un calic
un pirat
un poet
un rege
un pion
o viață...
00173
0
