Poezie
După ani și ani
2 min lectură·
Mediu
Am imbatrânit, iubito,
nu te mai visez in Basic Instinct nici în ciorapi de plasă
nu mi te mai inchipui lângă mine precum Ragnar și Lagertha
suntem mai degraba Kermit si Miss Piggy în fața unui munte de mici si o lopată de muștar
bem vin ieftin-tu și eu bere la PET
Mă întorc azi în locul în care ne petreceam diminețile
ne beam cafelele de pe alte fusuri orare
Știi, iubito, bătrânul fumator de pipa a murit,
a rămas Nocta, rătăcind prin pădurile vorbelor ca o lupoaică stearpă
Am îmbatrânit, iubito,
mor până și cântăreții care spuneau
Come My lady, come come my lady
You re my butterfly sugar baby
eu mă trezesc dimineața, mă prefac că îmi e bine
îmi plimb sacoșa de la piață acasă și înapoi
îmi număr degetele
și îmi spun că totul e bine
P!nk îmi vorbește despre trustfall,
Adele îmi toarnă un pahar cu vin dar eu
eu
ma urc în pat
strâng pumnii
duc genunchii la gură
și mă urc pe rug
caut un echipaj pentru Singapore
Stii, iubito, te-am căutat și pe acolo....
prin aeroportul acela mare si frumos
Normal, nu te-am găsit
dar știi tu, iubito,
că puținul bogatului îi e săracului totul ?
Cerul a rămas tot acolo
041320
0

Cu bucuria lecturii!