Vino,
vino să culegi rodul
lacrimilor mele
printre macii nesfârșiți.
Noaptea se-ascunde
prin zi
și mâinile mele
sfredelesc pământul.
Uriașule,
de ce nu răspunzi lumii?
De ce nu răspunzi
Străzi pustii
anii ce trec parcă plânși
ochii mei de copil
adormiți
frunzele ucise de toamnă
mâinile tale
căutându-mă mereu,
oarbe mereu,
ceasul ce bate încet
aceeași oră
aceleași
Am visat și mi-am iubit visul.
Pe drumul cel mai lung
Copacii se-nălțau către cer,
Iar cerul se cobora spre pământ,
Din întuneric luna își arăta colții
Mergeam în somn
Și somnul mergea în
Din și către o lume amară
Apele se-ntorc de la vale și-n vară
Își varsă visele cu solzi dezgoliți
Din aripi de lut și din lacrimi clădiți
Iar pe cer norii parcă-ntorc din trecut
Sărutul umil, cu
Mi-era greu să mă dezleg de răsuflarea ta, cu ochii cerniți mă căutai, mă strigai, mă-mbrăcam în tăcere și tăcerea mă dezgolea, avid îmi sărutai lacrimile și trupul plâns, și mândria întreagă mi-o
Pleoapele tale se zbat,
dintre ploi nu mai vad
Decat lacrimile tale,
Imi saruta gleznele
Si cersesc,
Cerul pare o rana fierbinte
Vantul imi inchide ochii
Si mintea
O vena pulseaza
