radu alexandra

Cufufund mintea intr-o seara plina de fum persistent de angoasa. In cada ce zace o oglinda,cu urme adanci; Severe urme lasate de un trecut. Un intuneric plin de voci, Sunt mii si sute,nedeslusite

In cuseta suspinelor,ma-nabusa amintirile... Asternuturi pline de sudoare Sunt reci si lipicioase. Le strang usor intre picioare,simt coapsele-ma dor. Tacerea albastra a timpului alearga Si

As vrea sa fug, sa ma ascund, Sa las in urma orice clipa de suspin, S-arunc si orice clipa de iubire. Sa nu ma leg de amintiri, sau de amanunte, De

Rasfoiesc mereu capitole transcrise Și pagini de jurnal, și mi se pare că dau De ecouri și umbre, de frânturi de viață lipite dezordonat, Pueril, de parcă ar fi cuburi pe care un copil nu

De acum nu mai există decât eu și tu. Iubirea mea nu văd nici un drum Nici înainte nici înapoi

Aici în adăpostul vieții,printre cuvinte bizare, Printre picuri ce se preling pe geamul ce nu demut ne unea, Unde rând pe rând noi ne-am format un rost, Am depășit și am trăit inteligențe.Și

Ziua aceea... ce dezordine... ce dezordine halucinantă M-am lovit iar de nori și m-am pierdut Ce mizerie... ziua aceea când sunt un nimic Și mă doare,și sunt infinit de mic Și mă agit, și mă

Fanaticul vânt,vocile și părul celor orbi... Simți?... Sărutul gâzelor de sub pământ, Ceața de pe chipul unui înger... Simți?... Așchii de Lună si puținul Soare Nouri de întrebari se-mprăștie

Îmbrățișam cu teamă trandafirii ofiliți. Se mai simte și azi parfumul lor pătrunzător, Și pot vedea în ei cerul din ziua când i-am cumpărat. Apropiați de ureche, încet, firav să

Dincolo de nori,de cerul crud, S-așterne suferința intimă... Pe hol,pe aici la stânga Nu e decât absurdul întuneric, Și glasuri înfundate parcă în spatele peretelui. E praf și scrum,și tot ce-a

Melacolie in creion,miros de alb și stele din azur... Nedespărțiți-în bolți...abstract de cuvinte rupte... Ne intâlneam mereu unde se întîlnesc și azi Zenitul cu nadirul. Eu veneam de sus,tu

Muguri de fluier împrăștie în celestul amurg, Și luna silvestrului pământ râde și-nverzește. Așternutul geme dorul ce-l șifona...odinioară. Hai,vino,și trezește-n suflet freamătul