Pasională

În locul tău,cu-așa "sărmană",
Eu n-aș sări peste măsură...
De ce-aș dori o damigeană,
Când vrea să-mi dea din când în când... o gură?

"De ce-aș dori o damigeană,
Când vrea să-mi dea din când în când... o gură?"
IP-D

Atunci când omul este nesătul
Consideră c-o gură nu-i destul,
Că-așa-i făcută nația română
De-i dai un deget(ar) îți ia o mână!

Dan-T

Am și eu ceva de spus:

Dan, te felicit
Și pe drept aș spune:
Când nu ești pripit
Dai catrene bune.

Dragă CIT, pe bune,
Ãsta-i felul meu,
Și nevasta-mi spune
Că-s pripit... mereu! ;)

Dan-T

Dan T, întorsătura din ultimul vers este frumoasă și convinge, pe oricine se pricepe cât de cât, că ai deprins definitiv meșteșugul alcătuirii poantei în epigramă; felicitări!
Adică primele trei versuri ne duc cu gândul la dragostea pasională față de o persoană, iar în ultimul vers aflăm că, de fapt era vorba despre dragostea de băutură. Da, dar în această situație versul al doilea cam strică pregătirea poantei, sau chiar devoalează ceva, ne poate da de înțeles, mai devreme decât ar trebui că nu chiar totul este în ordine. O femeie când trage concluzia că bărbatul o iubește fără măsură (că asta vor să sugereze primele trei versuri) nu este "sărmană", dimpotrivă. În concluzie, eu l-aș schimba, menținînd neapărat finalul cu "damigeana" (sau "damigeană", ca să fie mai multe variante de rimă).
Succes!
Cornel

la sugestia dvs. am modificat, sper să fie mai bine!
Vă mulțumesc pentru atenția acordată, un week-end plăcut vă doresc!

Ce-i mai sus... nu cred o iotă.
Știu vecina,-i știu sprânceana,
Știu că ține damigeana
Învelită cu o fotă.
*
Gurița vecinei Budura,
Gustoasă ca vinul de fragă,
Viseaz-o la orice uiagă,
Da-nTruna... păstrează-ți măsura!

Succes și "desfătare"...!

Intră-n bar o bătrânică,
Ani o sută-având în caier.
-Ce vrei să servești Bunică?,
-Numai o gură de aer.