La dentist

e frumoasă, bazată pe un paradox: să taci când deschizi gura. Doar că același paradox l-a folosit și doamna dr. Elis Râpeanu într-o epigramă:

Pe dentistul meu, natura
L-a-nzestrat c-un dar perfid:
Dânsul îmi închide gura
Când mă pune s-o deschid.

Cunosc întâmpător epigrama, e imposibil să știm tot ce s-a scris.

Stimulat de remarca lui Vali Slavu expun și eu o opinie:

Scriind versuri ticluite
De-alte minți, eu pot susține:
Când nu sunt împrejmuite
Intri și-n grădini străine.

Și sar în apărarea acuzatului:

Nu pot tăcea c-așa mi-e soiul:
Au plagiat cu mare zel
Și Ponta și Aristotel,
Nu are dreptul și Prundoiu?