exact asta a fost "problema", pentru păstrarea amfibrahului am considerat combinarea "nu-ți", neaccentuată, mai acceptabilă urechii, implicit ajutată de "da-ți", și, pe undeva, acest catren l-aș considera și ca o adresare directă celor ce fac posibil acest "fenomen".
Cred că "melomani" ar merita o pereche de ghilimele... ce zic "o pereche", mai bine o duzină!
Remarcabilă creșterea în calitate a prozodiei (chiar mă întrebam, pe la începuturile tale, cum de este posibil să scrii atît de "fals" cînd meseria te indică a fi un posesor de ureche muzicală). Totuși...
Ți-aș spune cum stă treaba
Cu-acest catren, măi Dan-T:
"Ureche" ai degeaba,
De n-ai "nas" pentru poante.
onorat de semn!
în ceea ce privește ritmurile muzicale vs. ritmuri "prozodice" există o foarte mare diferență, dacă în muzică lipsește o "silabă" dublezi nota micșorând durata (suma duratelor avînd valoarea notei inițiale) și invers; numai cine nu cunoaște și muzica și prozodia nu poate realiza diferența.
Ți-aș spune cum stă treaba
Cu-acest catren, măi Dan-T:
"Ureche" ai degeaba,
De n-ai "nas" pentru poante.
W
Un răspuns inevitabil
(Cum de la un timp încoace
Sunt discuții tot mai dese)
Poante sunt, deci fiți pe pace,
Trebuiesc doar înțelese!
Devin melomani:
Nu-ți cântă pe note
Da-ți joacă... pe bani.
Nu știu dacă era necesară implicarea spectatorului. Eu aș renunța la pronumele personal din ultimele două versuri:
Sosiți de prin "grote"
Devin melomani:
Nu cântă pe note
Dar joacă... pe bani.
Și o părere obiectivă: ar fi fost bine ca negația să fie accentuată. Dar, având în vedere că se întâmplă și la case mai mari...