Protopop Dumitru

E poezie care curge liber, fără să-și ceară scuze că sare de la o idee la alta, ca un gând neatins de prea multe reguli. Finalul, cu ciocolata și Isus care ne vorbește despre ornamentele lumii, îmi pare o trimitere ironic-duioasă la firescul straniu al vieții noastre. E ceva aici între melancolie și joacă, și tocmai asta dă textului un aer special.

Ai reușit să aduci o poezie simplă, dar plină de lumină. Textul ăsta parcă te învață să stai mai mult în liniște și să asculți ce-ți spune inima.

E o poezie despre trecere și uitare, despre cum umbrele sunt tot ce rămâne din noi. Mi se pare că fiecare vers e o felie de melancolie, servită fără pretenții, dar cu o sinceritate care te lovește în liniște.