proca bogdan constantin

Vântul își spune trist povestea Suflând aspru peste câmpii, Încet i se-aude tristețea De a se pierde-n veșnicii. Încă o dată primăvara Apare încet în decor Și lumea merge iar în

Într-un anotimp de toamnă,când frunza e ruginie Iar cârciuma cu arome de must negru te îmbie, Sub o boltă ruginie de nohan și ananas, Vorbind cu sticla de vin și spunând vorbe pe nas Așa își

O iei încet la vale,pe lângă domn Tarzan Ce are pula mare și-o pizda de mertan, Ajungi la brutăria ce e acum un bloc În care iei cazare când te mănâncă-un floc Apoi încet, agale,pe lângă

Mânați de energia pe nume suflet Ne târâm prin viață. Dar de ce oare acel vuiet Pe care îl numim speranță Și care ne da dreptul la visare Nu ne lasă?.. Ar fi mai bine poate Dacă nu ar

În frig se aud câinii lătrând. Luna nu a răsărit încă Iar neaua nu se ivește din nori căzând Peste muritorii istoviti de munca. E iarna,e ger cumplit. În beznă nopții se aud cocoșii cum cântă

Sunt român. Am neuroni La fel de mulți ca o muscă Și eman doar feromoni De prostie și de scârbă. Defel îmi cam merge bine Deși am doar zece clase Nimeni nu este ca mine Știu hoția ca la

De ce oare toți mă plâng? C-am plecat de pe pământ Ca s-ajung aici în stele Departe de-a vieții rele?.. N-are-a face cu jelitul, Nici cu popa cu moliftul! Mai bine-adu-mi lăutarii Decât să

Prin beznă, căutând felinarul lui Gepetto, mă îndrept spre ieșirea din labirint, ferindu-ma de minotaur Argonautii au plecat deja,dar fără lână. Aproape de ieșire, când la capăt mă striga Ulise,

De-aș putea să șterg Tot ce sunt acum, Tot ce-am fost cândva Și voi fi de-acum. .. De-aș avea o forță De-a scăpa de lume, Să-mi lepăd ființa Și-al meu propriu nume... De-aș putea întoarce

Cum poti muri Am vrut să iau o frânghie Și un săpun, dar vai, Căci gatul mă cam sâcâie. Mai bine la tramvai. Mă pun cu gâtu-n linie Când trece ăla, treispe. Mai bine ca la funie, Am mai

Un gând poate să te ucidă Precum o face-un iatagan. O conștiință prea lucidă Îți poate deveni dușman. În hăul existenței noastre Ne afundăm cu mintea doar Însă dăm numai de năpaste Iar

Intre Bârlad și Adjud La treizeci de kilometri Este un sat neștiut De parlamentarii vremii. De fapt ei știu ca există O dată la patru ani Când,trecând în vizită Mai aruncă niște

Într-un bax de bere am găsit cinci lei. Mă gândeam ca e vreun premiu,vreo promoție. Dar nu. Erau doar cinci lei pierduți de manipulatorul de la fabrică. Așa că am încercat să îl caut să îi

Ma strecor pe o poteca Unde lupii stau de paza Cautandu-mi steaua lentă Care mă tot ține-n viață. Este lentă. O stea lentă Din înaltul boltei lucii De fapt e o stea dementa Ce îmi dă

Probabil ca sunt ploaia ce-mi bate la fereastră Cerșind un gram minuscul din scumpa fericire Atunci când picuri cad din bolta cea albastră A falnicului cer ce-arată veșnicie . Poate că sunt

Clipa ce trece este precum infinitul pe care noi îl căutăm încercând sa ne rupem de realitatea aceasta virtuală. Și, în încercarea noastră uneori avem impresia ca plutim deasupra unui ocean secat de

Omul,de când se naște și până la final Încearcă să adune ca și un animal. Se luptă pentru faimă,putere și respect Prin oricare mijloace.Este ceva concret. Te uiți în societate și vezi cârdul de

Se fac o sută de ani de la România Mare Care a fost mii de ani prea-frumoasă ca o floare Însă o floare vrajita, otrăvită de tirani Ce-au profitat și profită mai rău ca niște romani. Primii ce

În primavara dulce cu miros de salcâm Ce umple pretutindeni acest frumos tărâm Se bucură inima ce-o porti adânc în piept Iar buzele arată doar un râs inocent. Acum ești crud,ești tânăr și

Uneori, în lipsă de zăpadă Sau de apă inghețată Ne luăm un frigider cu congelator În care băgăm căldura viselor. Și patinăm Pe gheața de freon Până când vreun ganglion Cancerigen ne