Poezie
Valea plangerii
2 min lectură·
Mediu
Intre Bârlad și Adjud
La treizeci de kilometri
Este un sat neștiut
De parlamentarii vremii.
De fapt ei știu ca există
O dată la patru ani
Când,trecând în vizită
Mai aruncă niște bani.
Se mai asfaltează-o stradă,
Se mai face un podeț
Ca astfel lumea sa poată
Să mai dea un votulet.
În rest viața e cum e
De vreo douăzeci de ani
Băut și păcanele
La baruri printre golani.
Sa îi critici ca bat strada
Și cerșesc cate-o țigară
Cheltuind banii aiurea
Ca au pokerul ca boala?
Nu ai cum. Toți ar munci
Dacă ar avea și unde
Și n-ar trai zi de zi
Cu vreo zece lei bătute.
E adevărat ca unii
Suferă și de prostie
Dar s-ar destepta și-ar pune
Umărul spre avuție.
Însă nu au perspective
Nu-i nimic sa îi convingă
C-ar putea trai și bine
Și banii sa le ajungă.
Așa ca majoritatea
Stau pierduți în al lor cuget
Și găsesc prosperitatea
În beție, la bufet.
E păcat ca acest sat
Nu are deschidere
Spre un trai organizat
Și o viață limpede.
Trăim aici zi de zi
Și ne-mbolnavim de ura
Fiindca noi putem fi
Alinati de băutură.
E păcat ca tineretul
A plecat și încă pleacă
Și nu are interesul
Pentru târg ceva sa facă.
Decât sa ne dusmanim
La împărțit sărăcia
De ce nu conviețuim
Fără ura și prostia
Ce de ani de zile este
Tradiție pe aici
Fără ca sa ne mai pese
De viață noastră de chici.
Salvați va rog târgul nostru,
Salvati-l de noi,de-aici.
Trebuie sa schimbam totul
Căci suntem doar netrebnici.
001.348
0