imaginea ta
lovește în echilibrul natural al stării mele organice
ca un clopot tras la înmormântare
ce ondulează spațiul umplut de vibrațiile aerului
sunetul bate
în urechile astea pline de
Servetelul de marți, cu care ți-am șters lacrimile plângăcioase.
Devine joi, foarte bun prieten cu bucata de vată pe care mi-am pus-o la tâmplă
Când am dat cu capul de parbrizul înghețat al unei
Tu ai un trup de cretă, alb, fragil.
Te-am văzut cu ochi de frumusețe încă de la început.
Am vrut să te cuprind între brațe, nu știam că ești așa fragilă.
Și te-ai rupt în bucăți complicate.
Eu
cuvinte în borcane
cu rozmarin și cimbru
mucegaiul în floare
din tulpină în rădăcină
câțiva sticleți
și-au adunat inimile într-un beci din marmură
fix o adunătură de fiare vechi
să
vreau să le zic și lor
că luminile cerului sunt de fapt semnale de alarmă
un fel de ambulanță divină
cu doi paramedici grași de după revelion
vreau să le spun că umbrelele
nu se vor
lacrimile tale lipsite de semantică
adesea umpleau paharele de aluminiu
lăsate în nopțile cu ploaie sub strășină
pe care le răsturnau pisicile noaptea
când se prefăceau oameni
și urmau un
PA