Popescu Popa

s-ar lăsa ea, peste inima aparent obosită, dacă de sub pătura ei neliniștile n-ar da întruna din picioare. Un mic poem-odă nevoii de liniște împotriva firii?

când se înmulțesc peste măsură - tind să ne răstoarne constant demonstrațiile, nici permutările între scaune și nici combinațiile de gânduri luate câte unu... câte două, atunci când \"unu\" și \"doi\" refuză să fie numere propriu-zise și-și arogă prestanța unor constituente ale realității ontologice, nu ne mai ajută prea mult, ajungem în final și noi să spunem ca Saussure \"nu totul a rămas neclar, dar nici nu a fost clarificat încă totul\". Cine tânjește după clar, însă, caută semnele de întrebare, le pune la sfârșitul fiecărei pagini, învață să tacă și în final să asculte, nu?
Cu admirație,
Cristian

ți-e dor de primăvară fată cu nume ca un răsunet de ghiocel. Mie însă revoluția florilor de cireș, mi-a stârnit vânt de spaimă, n-aș vrea să vină înaintea celei dospită mama fulgilor de nea. În rest - admirabilă alcătuirea tabloului.
Cu prietenie,
Cristian

am ajuns să descopăr în mirare de zâmbet că și maeștrii au trecut la vremea lor pe la \"atelier\" - editorilor nu le-a sunat a cântec scârțâitul roților Carului Mare? Dincolo de glumă însă, se pare că e nevoie de curajul de a simți pentru a ajunge acolo, la țărmul de la care se zărește corabia lui Tezeu. Mă întreb doar de ce mie mi se pare că asfințitul se strânge-n răsărit și nu invers?
Cu admirație către binecunoscutul domn profesor,
Cristian

e de admirat stilul (original sau nu - mi se pare bine însușit), verbul tău, căutările, descifrările și tot ceea ce lași să se întrevadă din descompunerea fascinantă a ceea ce pare să fi fost o întâlnire inevitabilă, învăluită într-o aură mistică, întâlnire din seria \"momentelor magice\" de care am povestit atâta, dar pe care foarte puțini le pot resimti ca atare... Ce bucurie când câte unul din cei puțini îți apar in cale!

citind textul și comentariile, cumva mi-a fost atrasă atenția asupra datei - 11 septembrie. \"Să fie predestinată?\" m-am întrebat și am urmat să citesc metodic și cu interes avid mulțimea comentariilor. Am descoperit cu încântare despre inițiativele celor \"mici\" și cu tristețe promisiunile deșarte ale celor \"mari\" - \"Acum câteva zile v-am scris într-un mail că siteul se va schimba, că nivelele nu vor mai fi atât de importante, că textele și comentariile vor fi libere. Atelierul se va desființa. Editorii vor cenzura doar textele și comentariile care depășesc limitele deja trasate în regulament: extremism, calomnie\". Au trecut câteva luni bune de atunci și mi se pare mie sau chiar nu s-a schimbat nimic la nivel înalt?

ai atins din greșeală esența matricei? ai înțeles câte ceva, ai descoperit și tu că trăim într-o \"lume virtuala în sine, o lume falsă prin natura sa efemeră, duală, supusă relativului. Este Samsara cea despre care vorbesc tibetani, Lila - jocul cosmic al vieții, Maya\", lipsește doar acel mic și infim punct pe i - \"virtual\" nu se rezumă, nu se limitează la această aparent nouă lume, Internetul. Un an nou plin de fructuoase descoperiri!

Cu prietenie,
Cristian

Pai mai frumos de cat acest cadru e sentimentul pe care il poate avea cineva in fata lui. O sa-mi imaginez ca e darul meu de sub pom. Multumesc,

Cristian

Toate bune si frumoase pana la ultimele doua randuri. Ceva nu se potriveste, ceva nu-i de acolo, intreaga constructie, atat de minutios si temeinic contruita pare sa se prabuseasca brusc de la balconul mansardei, caruia constructorul a uitat sa-i puna balustrada. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau,

Cu prietenie, Cristian

incredibil de frumos zugravita, dincolo de cuvinte, dincolo de gandurile nestiute ale eroinei - frica de iubire. Felicitari! Asa ceva merita cautat, asa ca fii sigura - ma voi intoarce.

Cu admiratie, Cristian

de ce nu a fost plasat comentariul anterior off topic? E drept că gusturile nu se discută, dar un asemenea limbaj nu văd ce legătură ar avea cu literatura. Povestea e frumoasă, chiar dacă pare creionată fugar, un vis - ca și cum ea ar încerca să-și adune scenele zdrențuite de năvala zorilor. Nu te împiedica de răutăți, continuă să visezi frumos și să-ți continui labirintul

Cu prietenie, Cristian

cunoscute și cu atât mai tulburătoare gândurile tale, lin și atât de expresiv exprimate

Cristian

O poveste din altă lume, alte timpuri parcă, în care oamenii mai știau din ce sunt plămădite sărbătorile de iarnă. Teribilă și atât de frumoasă.
Vă doresc sărbători mai puțin teribile dar la fel de frumoase!