Poezie

Renașterea lumii

1 min lectură·29 octombrie 2004

Mediu

Surâsul nopții-i răstignit în lupta cu apusul.

Mi-e trupul plin de sărutări ce-au anulat abisul.

Și simt cum mângâierea ta naște fiori în mine.

Iar mâinile-mi de-ntind spre cer, le-ntorc de rouă pline.

Am rupt o frunză din Eden să șterg cu ea tăcerea.

Am numărat nisipul tot să îmi găsesc menirea.

Și valul mării l-am primit cu brațele-mi deschise,

Sperând că îmi va risipi dorințele nestinse.

Și-am învățat să scriu pe cer cu nouri și cu stele,

Să fur culori din curcubeu și să mă scald în ele,

Să-i cer luminii ce-i al meu și noptii răsăritul,

Călătorind prin univers, să-mi port în brațe visul.

Până și ploii i-am sorbit toți picurii de rouă caldă,

Setea să-mi sting de necuprins, de dor nebun de mare albă.

Și-am învățat că tot ce-n viață nu te doboară, nu te-omoară,

Îți dă puterea să renaști, precum Luceafărul de seară.

(sâmbătă, 8 septembrie 2001)

001.189

Popescu Gillda Magdalena. “Renașterea lumii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-gillda-magdalena/poezie/92246/renasterea-lumii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.