Popa Viviana

Nimic, izvor de sentimente, de rugăciuni și existențe, De universuri paralele îmbrățișate într-un punct- De-aici apare-n ființă lumea, și astfel totul a-nceput... Făcut-am totul din nimic și mi-a

Redă-mi, din magia de-o clipă, non-sensul, Și spune-mi, te rog, hai, Încă o dată, Că-i încă acolo iubirea și versul, Și gândul impudic, Și noaptea uitată. Adună, din șoapte, parfumul de-o

La inceput, a fost un nor. Și la-nceput, a nins ușor. Acum, alți nori pe cer s-au adunat... Ninge frumos, ninge bogat. Perluțe mici, imaculate, Din cer, ușor, sunt presărate... Și se măresc,

De-aș putea turna Cuvântul din furnalele simțirii, Dând și foc, și trup, și viață instrumentelor grăirii, Ar rămâne-n plan superfluu fundamentul rece, brut, Făcând loc înspre trăire finelui de