Popa Ioana

Îmi vine pofta de scris, dar nu știu ce...mă aflu-n fața computerului și încep să scriu despre tine. Îți șoptesc cu buzele minții că durerea nu va mai fi aceeași..că va fi mai intensă decât focul și

O, e deja sfârșitul vacanței! Trei luni au trecut de parcă ar fi trecut o săptămană. Deja mă gândesc cu groază la serile geroase în care o să mă îndrept către casă, de la școală, de orele strigător

De te-aș vedea aș fi în stare Să culeg praful De suflete pierdu-te-n inima mea... De te-aș vedea Aș fi în stare să alung norii Ce sufletu-mi umbresc; De te-aș vedea aș fi în stare Să-i

Atunci când lacrimile mele Îți vor atinge obrazul Și le vor întalni pe ale tale, Atunci când sufletul îți zâmbește, Iar eu ma simt fericita, Atunci când cerul suspină pentru noi, Atunci când

Mintea mi-e blocată, sufletul mi-e împietrit...mă uit pe geam și văd luna de foc alergând către mine; nu mă sperii, pentru că știu că ăsta e doar drumul pe care am decis să-mi pierd amintirile. Acum

Merg pe stradă și încerc să-mi arestez gândurile în mintea-mi destul de dezordonată. Pașii-mi sunt grei, tăcuți și triști, iar eu nu știu încotro să mă-ndrept...Deodată mă trezesc în fața fostului

...Și iarăși începe perioada aia în care norocul meu e pe idle...Și iarăși îmi pierd nopțile slăvindu-mi lacrimile și iarăși îmi internez sufletul în spitalul suferinței și iarăși se citește în ochii

Nu vreau să fiu pradă a vieții, Nu vreau să fiu iubita tristeții, Nici ninsoare a iernii, Și nici raza de lumină a soarelui verii, Vreau doar ca fericirea din inima ta, Să fie și a mea!