Tu ai fost muntele pe care n-am reușit să-l urc,
Eu am fost apa care s-a scurs peste stâncile tale,
Ei sunt străinii care-ți colindă cărările toamna;
De ce astăzi ai crestele albe, munte?
Cine
Se zbate prin pomi adierea
Și-n frunze ce plouă pe-alei,
Se scutură-a lumii plăcerea,
De vară, de nude femei.
Își picură ploaia prin fire
De păr, de iarbă, prin flori,
E-a vremii schimbare în
În praful toamnei mă afund
Iar ceața-i o pădure deasă
Ce-n văl de purpură m-ascund\',
E-atât de multă lume-n casă !
Pribeag mi-e sufletul prin ceruri
Iar ploaia care vine cheamă nori
Ce-n
Mi-e teamă că tăcerea se va frânge
Și va lăsa dureri să se prelingă,
Dac-aș găsi puterea de a plânge,
Când mâna lui, în vis, o să m-atingă.
S-ar revărsa în valuri mări de lacrimi,
Iar sub
Ieri ai urcat în grabă multe trepte
Dar azi în salt ajuns-au după tine
Alți ipocriți ce-n graiuri înțelepte
Se străduiau să îți recite bine.
Falnic privești de sus către mulțime,
Orbecăind cu
Să-mpart cu tine hrana pentru-o viață
Și să-mpreun dorința-mi cu a ta,
O, Doamne, ce plăcere mă înalță,
Când mă inundă bucuria de a vrea !
Să rup din fericire-o mică parte
Și de-ar cuprinde-o
Orasul de sub ape e locuit de noapte,
Iar vantu\'ti da in leagan privirea spre lumini,
Mi-e dor și de iluzii si de dorinta-n soapte,
De linistea in care, cu gandul ma alini.
Cum ziua e scanteia
Pe chip ti se preling lucori si umbre
Cand pasii iute ii asterni pe strada,
As vrea sa limpezesc privirii sumbre,
Zadarnicia, ca sa n-o mai vada.
Tu nu-ntelegi ca ce-ar putea sa fie,
Demult
Se-arata-n viata aparente,
Tristetile de ochi s-ascunda,
Cand ne-nsotesc reminiscente
Ce vor din urma sa patrunda.
Se scurg din calendare ceasuri
Si frunze iar se ofilesc,
Parc-au tacut mai
