Poezii

Tu ai fost muntele pe care n-am reușit să-l urc, Eu am fost apa care s-a scurs peste stâncile tale, Ei sunt străinii care-ți colindă cărările toamna; De ce astăzi ai crestele albe, munte? Cine

Se zbate prin pomi adierea Și-n frunze ce plouă pe-alei, Se scutură-a lumii plăcerea, De vară, de nude femei. Își picură ploaia prin fire De păr, de iarbă, prin flori, E-a vremii schimbare în

În praful toamnei mă afund Iar ceața-i o pădure deasă Ce-n văl de purpură m-ascund\', E-atât de multă lume-n casă ! Pribeag mi-e sufletul prin ceruri Iar ploaia care vine cheamă nori Ce-n

Mi-e teamă că tăcerea se va frânge Și va lăsa dureri să se prelingă, Dac-aș găsi puterea de a plânge, Când mâna lui, în vis, o să m-atingă. S-ar revărsa în valuri mări de lacrimi, Iar sub

Ieri ai urcat în grabă multe trepte Dar azi în salt ajuns-au după tine Alți ipocriți ce-n graiuri înțelepte Se străduiau să îți recite bine. Falnic privești de sus către mulțime, Orbecăind cu

Să-mpart cu tine hrana pentru-o viață Și să-mpreun dorința-mi cu a ta, O, Doamne, ce plăcere mă înalță, Când mă inundă bucuria de a vrea ! Să rup din fericire-o mică parte Și de-ar cuprinde-o

Sa ne aduca ANUL NOU Un dram in plus de bunatate, Ca sa ne nastem iar din greu, Uitand de cate rele toate.

Orasul de sub ape e locuit de noapte, Iar vantu\'ti da in leagan privirea spre lumini, Mi-e dor și de iluzii si de dorinta-n soapte, De linistea in care, cu gandul ma alini. Cum ziua e scanteia

Cand peste zi va curge noaptea, Tu intunericul sa il primesti senin, Caci fiecare isi gaseste partea: Azi e-o placere, maine e un chin. Cristina Popa

Pe chip ti se preling lucori si umbre Cand pasii iute ii asterni pe strada, As vrea sa limpezesc privirii sumbre, Zadarnicia, ca sa n-o mai vada. Tu nu-ntelegi ca ce-ar putea sa fie, Demult