Poezie
Emotie atarnata de ochiul luminii
1 min lectură·
Mediu
Gasesc uneori cararile alteori liniste
si ea parfum din rana
mamei cazute in pantecul nasterii
nu e nici un obstacol intre noi
doar rima nepotrivita
la ciorapul tesut in pripa
de mana cerului
ce ne acopera deserturile
azi m-am trezit auzind visul
unei salcii
respira malul apei
odata cu ea din icoane
cusatura din zi
pe unde imi vedeam inima
credeam ca numai pe noi
ne au prizonieri visele
dar m-am linistit
salciile dor mai departe
de apa ce le spala
si durerea ma umple
ca o comoara ce rade
intre noi e doar rima
ce doare atat de mult cerul incat
uneori ploua cu galeata
sa ne spele paraginirile
aprinza-se aripa pasarii
ce ne zboara
sa cadeam odata mai sus
de sfiala ce ne-ngrozeste apropierile
si ne acopera poezia
cu pulberea privirilor
din coada ochilor
cade ochiul luminii
peste noi
cu gustul christic
dospit mai departe
de ultimul cuvant
ramas nezis
diminetile albe
salcii plang
rimele apelor
plecate la culcare
023.363
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- pop romeo
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 161
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
pop romeo. “Emotie atarnata de ochiul luminii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/pop-romeo/poezie/121812/emotie-atarnata-de-ochiul-luminiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AI
salcia aleasă drept muză și însemn heraldic,exploatând până la ultimele posibilități capacitățile de semnificație a
imaginii salcie.poezia în sine pare mai curând un autoportret
anamorfotic ,o mascare a eului suferind și a cărui tristețe
răbufnește suav ca un cântec de lebădă.
imaginii salcie.poezia în sine pare mai curând un autoportret
anamorfotic ,o mascare a eului suferind și a cărui tristețe
răbufnește suav ca un cântec de lebădă.
0
unei sălcii\", spui tu și îl aduci mărturie al continuității însingurării într-o prea grea asociere, într-o liniște-sălaș pentru inima-salcie, ironică, destructivă de speranță :,,credeam ca numai pe noi/ne au prizonieri visele,/dar m-am linistit/salciile dor mai departe\". Și iubirea nu poate fi poezie...și poezia nu poate fi iubire atâta vreme cât cuvintele nu au curaj să trăiască liber, să-și uite rima ce presupune lucidă căutare, iar apropierea nu se petrece deschis, luându-și avânt din privirea ,, ochi în ochi\"- asumare instinctivă și de netăgăduit a trăirii.
Mi-a plăcut mult căci pe fiecare ne doare măcar o dată ceea ce ar trebui să ne împrospăteze: pe salcie apa, pe noi cuvintele(uneori lipsa lor, alteori premeditarea lor).
Cu drag,
N.