Poezie
Mama
2 min lectură·
Mediu
Icoana rasturnata-n inima arzand
ea ne tine ramurile si ne coase iubirea
intre peretii emotiei se naste iar lacrima ei
e argint ce-nobileaza versurile vii
ea ne sustine scarile si ne vegheaza cararea
pe care nu vom uita sa-ngenunchem ruga
gradinile cu flori sunt inima ei
si cerul oglinda ce plange cu ingerii teferi
peste noptile cand ne mangaie
si peste dorurile ce-o zidesc lumina
ea ne cunoaste gaurile negre si le umple
cu pacea dintre cuvinte si ne leaga
cu snurul rosu al blandetilor aprinse
ca o minune, ca o petala de vise vibrand
in ritm de dans albul ei ne acopera grijile
si ne umple respiratiile ca un templu
ce-si simte pelerinii ce vin insetati
cu ochii ei ne saruta diminetile
ca o briza ce-si spala tarmurile,
la facerea vremurilor ea se naste din nou
si din nou cu-acelasi suras ce-alinta pacatele
si-nabusa razboaiele lumilor, ea e rima de aur
ce-o inspira eternul in fiece clipa
la versul de foc al iubirii
Nu uita sa te-apleci peste fiecare clipa
cu sfiala si sa tremuri pios
caci tu calci in prelungirea
inimii fiintei ce te naste dintre umbre
ca pe cea mai inalta binecuvantare
ce si-a dorit-o aici pe pamant !
063902
0
Mereu, neobosită este dragostea ei pentru noi, dincolo de păcatele și greșelile noastre.....
\"ea ne tine ramurile si ne coase iubirea\"
\"ea ne sustine scarile si ne vegheaza cararea\"
Da, ea este lumina zidită cu dorurile noastre și ne cunoaște cum poate nici noi nu reușim să o facem....
Drag,
Magdalena