Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Amice, dă-o dracu' de carieră !

Scrisoare de intenție retrospectivă

1 min lectură·
Mediu
Amice, las-o dracu' de carieră!
Te-aştept în birtul plin de dezertați
Neterminate căi ferate speră
Că visătorii lor n-au fost uitați.
Acari în uniforme măsluite
Nedumeriți or sta să îşi asculte,
Umflați de spirt din şubele dospite,
Iar, supradoze de discursuri mute.
Şi luați de după gât, împleticiți,
Cu o baghetă-n buzunar, turtită,
Cu părul răvăşit, cu ochi cârpiți
Vom ignora tabela sus proptită.
Sărind în trenul către Place Pigalle
Ne-om coborâ la o vecină haltă
Adulmecând un sunet de țambal
Fanfarele urlând le-om lăsa baltă.
Săgeți albastre-n şine ruginite
Tânjind spre aer pur de stratosferă
Adorm în hale vechi şi cătrănite...
Amice, dă-o dracu' de carieră!
Ne-om îmbăta, netulburați de zbiri,
Şi ignorând sirene de-ambulete,
Cu străvezii licori de amintiri
De tineri dezertori, fără regrete!
[Poietul Gării de Vest,
Anunțuri din gară,
15 Feb 2023]
Dedicată amicului meu Cătălin G., un tânăr pensionar, fără regrete.
011.325
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
146
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Poietul Gării de Vest. “Amice, dă-o dracu' de carieră ! .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/poietul-garii-de-vest/poezie/14167654/amice-da-o-dracu-de-cariera

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Te rugam sa te identifici cu nune si prenume. Pana atunci nu pitem aproba nimic.
0