poezii, proza, literatura

să mă crezi că am scris de trei ori acest comm și, ce ghinion, cînd duceam cursorul la \"trimite\" se deconecta internetul, noroc că acum e în regulă.
deci, cum am mai scris, această poezie mă duce cu gîndul la diferențele dintre viziunile oamenilor asupra lumii deși sub același cer ne găsim loc cu toții, fiecare în propriul unghi al cercului, în strictă dependență de dioptrii sau culoare.
cu toată rușinea nu înțelegeam ce e cu Icar și Șamaș, mă întrebam dacă o fi eroi din vreo legendă arhicunoscută dar am și primit răspunsul de la Maria Prochipiuc așa că toate nelămuririle se anulează.
vreau să știi că mi-a plăcul mult poezia.

Deschizi poemul prin descrierea temperaturii interioare ca cititorul să se întoarcă în sine, să simtă mai aproape mesajul. Pui accent pe satisfacția ieftină venită din eșecurile semenilor. Urmează moralul prin care ni se permite a învăța din greșelile altora. (se observă în prima strofă)
Simbolul propriei personalități cîntărește mai mult decît împletirile false din afară, fiecare își știe valoarea însă atunci cînd te simți blocat la stadiul brut pierzi încrederea, se îngustează delta, ni se aduce pe tavă dulcea plăcere de a renunța. (strofa a doua)
Ar trebui să ne amintim uneori că mai suntem și oameni privindu-ne mîinile, prea tîrziu înțelegem importanța acestei constatări la momentul potrivit.
E o reacție automată să ne ridicăm ex promto după un eventual eșec ținînd la distanță factorii care ne-au cauzat căderea.(strofa trei)
Cercetăm felul de a fi a celor de lîngă noi pînă ajungem la un strat limpede ceea ce e aproape imposibil.
Am ajuns și la versurile preferate
\"și când mă înec în algele memoriei îmi improvizezi
o insulă unde sfârșitul nu mai coincide cu ultimul puls\"
care îmi aduc tensiunea de la început. Desprind de aici ideea că viață după moarte există, motivul speranței.(din penultima strofă)
Finalul e deschis, se subînțelege sensul din întreaga poezie.

Deși știu că e retorică, nu sunt așa puternică ca să rezist tentației de a răspunde întrebării.
Eu cred că în funcție de spirit, gînduri și viziuni într-un moment sau altul descoperim că ceea vedem nu e decît o iluzie iar visele - adevăruri (sau invers). E un joc în care încercăm să ne apropiem de ceea ce suntem și fie că suntem conduși de clipa lucidă de a vedea realitatea, fie așteptăm răbdători să ne dezvăluie timpul ce se află în cutia de lemn, nu avem decît de cîștigat.
Alegerea ne aparține în aceeași măsură ca și tainele ce se ascund după ochii delfinului.

sub cupola mării m-am rătăcit într-un oraș oprind în mine o parte din îndureratele rădăcini ale ierbii, gonind apele curgătoare prin vene, numărînd ridurile de pe marginile corăbiilor...
ce ar putea vedea ochii delfinului nu mi-e destinat să știu
poate voi vedea în vis

mantia albastră dintre trecut și viitor dublează suspansul finalului
excelent poem, ca de obicei

Katy

Neîndoienic e inutil e să suferi din durere fizică cînd ai un suflet atît de larg încît să nu-i mai rămînă loc unde să se reverse, misterul se ascunde în dreptul inimii.

Între mișcare și nemișcare am amorțit, noroc de cuvintele care curg cu acea intensitate, cu care ar putea cutreiera veacuri.

O fidelă cititoare,
Katy

aici un poem ce răscolește ființa

uneori te arunci pe o margine de umbră
sorbind haosul fluid ce te paralizează
alteori încrezatoare cauți miezul de aur din suflete
ca să le umpli cu dragoste

te citesc mereu și
azi am îndrăznit să-ți las primul semn

Katy

Inițial a fost o confuzie prostească care nici nu merită explicație.

Rog să-mi ierți tăcerea de după.

M-am contrazis = M-am contrazis.

Florin,
îți mulțumesc pentru încurajare și obiectivitate. Nu pot afirma că tind spre absolut atîta timp cît nu mă accept pe mine si nu-mi accept semenii așa cum sunt. De azi voi încerca să-mi suțin concluzia din urmă în viața reală măcar pentru a-mi primi dreptul la creație.
Îți mulțumesc încă o dată respectuos,

Danny,
mi-a plăcut seninătatea ta și felul în care o împrăștii în spațiu aidoma celui purtat de capriciile iubirii, e chiar contagioasă rău :))
Motiv frumos, exprimare limpede, iubire adolescentină.
Ai spus totul.

Nu-mi rămîne decît să-ți ofer un (alt) zîmbet prim (dar nu și ultim), Katy.

Clipele sunt unitățile microscopice ale timpului, pătrunse de aceleași raze (dacă lumina ar fi sufletul omului), care ne determină existența.
\"A exista \" se poate transforma în \"A trăi\" dacă e să-ți deschizi inima către artă. Aceasta, unica de altfel care în esență cuprinde \"eternitatea\".
Am vrut să transmit nu doar o trăire și o emoție despre viață, mai mult am abordat trăirea clipei...
Mi-a plăcut ideea că cuvintele înfrățindu-se cu ființa umană clădesc o viață desăvîrșită - o laudă adusă poetului ce merită a fi trădată.
Și, în fine
trecînd de la \"clipe\" la \"momente\", ex abrupto ai creat o senzație de oprire a timpului în loc pentru a accentua ideea centrală a textului:
Momentele acceptă posibilitatea ca trecînd prin ele fără
a-i gusta din strălucire să știrbești din splendoarea tuturor clipelor prin care trecusei pînă la el...

Îți mulțumesc de reflectare,
Cu simpatie, Katy

Oamenii mari au o atitudine proprie și chiar nu au nevoie de \"părerile\" celorlalți, de a striga pentru a fi auziți, de a-și afișa pustiul sufletului pentru a se deplasa ceva mai aproape de soare, sau de a manifesta indiferență în raport cu orice viețuitoare din afara ego-ului propriu pentru a ajunge la limita apropierii de înțelesul cuvîntul \"Om mic\".
Mai sunt o mulțime de condiții(prefer să le numesc oportunități zilnice) ca să-ți permiți un bilet de intrare în pielea acelui \"mic\" individ. Moment în care vei putea declara cu mîndrie că ți-ai meritat mila!

Florin, tu să pășești înainte cu aceeași încredere, detașat de orice mofturi și obide a celor mulți și mici.

P.S. În primul comentariu:
valoarela = VALOARE (încă mai rîd de mine...)

Cu stimă,
Katy.

Limitîndu-mă numai la \"Nemărginire\" îți ziceam de capacitățile omului care dacă s-ar înmagazina spre exemplu într-o sferă(capacitățile), aceasta simbolizînd universul propriu-zis, atunci raza sferei ar fi cea pe care fiecare și-o poate modela singur. În cazul universului tău poetic am vrut să spun că extremitățile razei scrise de tine însuți își găsesc limita în infinit.
Verbul \"îți place\" nemărginirea, după explicația-mi din urmă ți-ar putea sugera vre-un concept de exagerare nejustificată a propriilor forțe.

Mea Culpa!

Ar fi fost mai aproape de ceea ce am vrut să-ți transmit cuvintele \"te definește nemărginirea\" în locul celor menționate mai sus și pe lîngă inevitabilele teoriile ale lui Einstein mai făceau parte și din intențiile
\"gîndului bun\".


Apropo
Eu katz, te-aș boteza pe tine Florim,
dar mi-e mai drag numele tău,
așa că prefer să rămîn
aceeași prietenoasă și simpatică
Katy.

De ce sonet?

Există o artă în selectarea cuvintelor, în a le așterne pe hîrtie cu o grijă aidoma celei purtate unui prunc nou născut. E o plăcere să le găsești frumusețea. Dacă cuvintele s-ar naște perfecte, din orice unghi, din orice perspectivă nu ar fi privite și fiecare ar avea acces la ele odată ce s-a născut, ne-am naște cu toții poeți. Prin urmare poeții nu ar mai exista întrucît aceștia nicidecum nu pot intra și în categoria analfabeților.
E minunat însă că avem posibilitatea de a descoperi poezia cu toate misterele ei caci dintr-un gînd original, cel al autorului, se pot desprinde o infinitate de minuscule idei care la rîndul lor pot fi interpretate în diverse moduri.
Poezia ta reflectă un gînd original, cu înțeles profund.

Cu stimă,Catea.

Foarte expresiv. Pierduți sunt cei obsedați de patima jocului, nu mai simt nici apusul nici răsăritul, nu aleg nici viața nici moartea și trezindu-se-n dimineață așteaptă nerăbdător ora 10 - atunci cînd își permit să se înghesuie la ușa cazinoului și Let s go! să înceapă descompunerea sufletelor în \"cuptoarele iadului\".
Mi-a plăcut ideea, cu precădere ca fiind o problemă specifică Los Anges-ului.

Cu prietenie, Catea.

Marius, lumina e aproape de sufletul tău, cerul îți înconjoară cuvintele provocîndu-le la un zbor, acel zbor tandru și elegant în care te gasesc de fiecare dată citindu-te. Printre rînduri aud o muzică, lină și misterioasă, simplă dar care te cuprinde în întregime, fără rezerve.
Să-ți păstrezi zîmbetul ironic, să ne surprinzi cu înțelepciune, farmec și mai e ceva... rămîi același.

Cu politețe, Catea.

Din textul tău am desprins o problemă a tuturor timpurilor poate, atunci cînd omul trăiește la un nivel superficial, momente în care nu mai trăiește ci există încercînd să-și depășească starea de absență gîndind, vorbind, zîmbind artificial. Recurge la adulare în scopul de a atrage spiritele autoritare din viața de zi cu zi. De ce nu putem să fim noi înșine, chiar dacă unicele calități pe care le avem se rezumă numai la defecte?
Printre altele, te exprimi cursiv și convingător. Întotdeauna îți descifrez gîndurile cu plăcere.

Cu admirație, Catea.

Mi-a plăcut ideea că \"oamenii mici\" preferă să se considere \" micii oameni\" în ochii altora (filosofic). La ora asta aproape fiecare își plînge de milă că e cel mai nefericit dintre toți fără să-și dea seama de micimea declarațiilor care nu-i pune în voloarela nimic altceva decît slăbiciunile.

Nelia, ai izbutit să creezi un adevărat joc existențial. Se întîmpla în viață că atunci cînd crezi c-ai găsit în fine fericirea, ți se ridică un zid în față, trupul ți-e lipit de el, iar sufletul țîșnește prin crăpăturile stîncii uscîndu-te de dorința de a ajunge acolo unde nu ți-e scris... Cît despre iubire, nu poate fi nimic mai frumos decît un chip astral necunoscut ce are o putere supranaturală asupra gîndului tău.