Petru jipa

Mă lovesc de un con de umbră Cuvântul devine sufix , Acoperit de silabe este indecis Ca o simplă idee sumbră . Să caut umbra cuvântului Colind fără milă , Aplec bucuria în asfalt de silă Iar

Aureola surâsului tău Este o continuare , Un recif peste mare Este un dor... Căldura norului din mine Când nu te privesc , Când ard și iubesc Este un dor... De aceea Doamnă Mă dor ,de

Cerul este acoperit De zâmbetele noastre . Norii sunt încărcați Cu electricitate contrară , De aceea noi ne atragem. Soarele acoperă Geana mea stângă, Să te pot privi mai bine Prin dreapta

Gândirea exprimată prin cuvânt. Ce tot adunâ și dă sensul, În minte zace ca-n mormânt Rostit ,apare dânsul, versul. Prin definiții încercăm cuvântul Și definim ce s-a născut, Dar zboară

Închid timpul în piramida lui Kheops în Domul din Koeln în vitraliul privirii mele pentru a definii frumusețea printr-un singur cuvânt... INCOMENSURABILITATE.

Un alb de Decembrie. A fost umbrit, De o soaptâ din sânge Care nu mai vorbeste.

Au colindat tot urmărind o stea . Cum apărea pe cer, o urmărea . Căutau copilul ne-născut Ce l-au numit atunci: Domnul Isus . Erau trei înțelepți ce se uitau la stele, Și rătăceau pe

Unificarea-n spirit Ca parte a gândirii, Naște prin trăire O altă retrăire. Se cade din mândrie, Defect, a fi orgoliu. Se cade în iubire Ca semn de mântuire. M-așez pe bancă, cred... O

Inventat din tainele începutului Eu ! Ca simplu- atom... Nu dorm ! Am adoptat un arhaism , al mișcării- dor , Prefix . Mă aplec în aromele de rouă Sălbatice , în ceruri ce nu

Lacrima lunii. O, lacrima lunii, lumină pală și până apoi, lumină frântă și adormită nealintată, nemăsurată, de unda visului șuvoi. Lacrima lunii. O, lacrima lunii, poem nestăvilit de

Dacă mă întorc într-un punct fără să rănesc pasărea care zboară , fără să rănesc spațiul care mă-mpresoară este pentru a găsi timpul în clepsidră răsturnat în solzi de cârămidă. Dacă mă

Napoleon se joacă-n Europa, Pornește-n marș grăbit spre răsărit. Împarte harta, cum dorește pofta, Pofta lui și a firii ce-a poftit. Omoară mișelește tot norodul. O moară de război se sparge-n

Ce este simplu în compus, când marginea… se pierde în nemargini chiar infinitul e opus, și apărat de mii de sarcini. Când viața-i simplă mărginire, o clipă sau secundă... un uragan peste

Mă \"paște\" gândul... Sau credința , căci în durere iubirea este dor . Devine totul , rugă și căință. Prin moarte a înviat ISUS HRISTOS

Ingerii se opresc si strigă: Nu vă înghesuiți spre clepsidră, Nu aruncați spre decalog Cu flacări mov!

Dreptatea a căzut răpusă Este atârnată-n gard, peste redută, Și a plesnit in frunte un semi-adevăr Ca să ofilească florile de măr. Ce dogmă pică-n caznă și usucă Individul cu puterea lui

Infinitul se sparge de cuvânt, finitul gasește spațiu-n necuvânt. Intrările prin spații paralele se sparg în geometrii neparalele, tot aruncănd peste albastru anatema împiedicănd să se arate

Pe fiecare prispă se ascunde o pasăre. În fiecare pasăre se ascunde o viață, Așa cum în fiecare ou se ascunde un cântec, Și așa cum în fiecare poezie se ascunde Nichita. Nichita care a

O geană de dor Aleargă pe muntele de sare . Ferecată în lacrimă... Ca un fulg de nea, mut și mare . O clipă ,o secundă, un an ,mi de clipe Așteaptă pe valul uitării din zare . Destinul se

Am calculat distanța , dintre buzele mele și sânii tăi cei voioși , distanța se măsoară în sărutări, iar viteza... în pupături pe secundă , fiind doar o constantă , a dorintei . Iar

Trecând peste imagini, în alchimia lor Apar prin niște spații, vitruviani frumoși. Si seva se topește, căldura din milenii, Se sparge-n incantații sădite peste genii. ,,De divina

În gloria unei vieți , Este iubire. Prin exces , prin prinos , prin dragoste , prin râs și prin frumos... prin a îndrăzni fără măsură , să dorești și să iubești o fragedă făptură , sau o idee

Apare castelul cel alb, peste gard, Ca o poveste adusă din nori, Tot împânzit de albe ninsori El sparge retina în ton de smarald. Așez într-o turlă, așez infinitul, Așez la fereastră un foc de

Te atingeam cu umbra sărutării mele, soarele aștepta peste nor pentru că tăcerea, a rupt... sau a răcorit mângâierea cu un fel de început, peste gând, distanța dintre mine și sărut. Aveam