Poezie
Coșmarul din vis
Perpetuu
1 min lectură·
Mediu
Apare castelul cel alb, peste gard,
Ca o poveste adusă din nori,
Tot împânzit de albe ninsori
El sparge retina în ton de smarald.
Așez într-o turlă, așez infinitul,
Așez la fereastră un foc de iubiri.
Se leagănă-n gene un steag de priviri,
O ploaie de gânduri umbresc asfințitul.
Poiana din curte, diurnă și verde,
În stingerea nudă, cărări sidefii.
Cheamă prin voci de copii
La praznicul nopții acerbe.
Tăcut ca o oaste pitită-n tranșee,
Lasciv ca o umbră albastră de vers,
Transformă privirea-n bătrân univers
La poarta căderii din dogmă atee.
Mă scutur și fug de coșmarul din vis,
Aplaud mereu, este vis, am scăpat!
Se-apropie mama agale de pat
Căci azi... tatăl meu a murit.
001.412
0