Petre Moldoveanu

E un poem în proză bine scris, destul de abstract și de glacial, însă poate fi novator, mai ales prin \"pace și jazz\" sau \"cioran și bacovia\", interesantă alăturare de teme. Mai vin pe aici.

Citesc aici roș verde și albastru și mi se face dor de casă (sau îmi trezește imnul partidului?). Apoi găsesc un acord greșit sau am uitat limba română (pe-a câmpului plete, stimată doamnă/domnișoară?). Am venit, am băut, m-am și scremuit, pardon, scrumuit, conform poeziei. Privesc înapoi, încerc să fac parte din testament (doamne-ferește!), încerc să trăiesc prin adevăr: poezia este mediocră, domnilor, e lungă și plictisitoare ca o zi de vineri la serviciul de relații cu publicul. Sau de aceea a plăcut? Vox populi.

Am terminat de citit și nici nu știu ce să spun. Nu am rămas cu nimic, decât că sunt 3 animale al căror simbolism nu îl înțeleg (o fi pantera roz?) și mă lasă și rece ca niște oase care, la început sunt pulverizate, apoi lichefiate. O poezie cu o moarte scurtă, dar binemeritată.

Spun și eu, cu \"mintea unui dobitoc\", așa cum spune și poetul, că este o poezie bună aici, despre \"magnifice coapse\" și \"înțelesuri ascunse\". Atât de ascunse ca și calitatea poeziei.