Poezii

Nopțile să treacă, zilele să vie, Frunzele și toamna iar să se găsească, Ruginind cărarea-ngustă și lumească… Ca-ntr-o ne-nțeleasă dulce melodie. Undeva s-aude tânguirea veche: E singurătatea

PPpetre-iulian popescu

0

1

Tu călătoare-n gândul meu apare-mi, De jos în sus ca pe o stradă veche, Suspine-adu-mi oceane în ureche Și lângă tine-un vis viața pare-mi. Merit să plâng, nu am știut surâde, Nici să vorbesc

PPpetre-iulian popescu

0

0

Aplecată peste noapte, peste vise tu-mi veghezi, Când în timpul său se-ascunde luna-n nouri triști și goi, Sfărâmând, a câta oară? Ochiul meu ce nu-l mai vezi, Îmi arăți că e amorul o poveste cu

PPpetre-iulian popescu

0

0

Pentru fiecare clipă raiul se ascunde-n flori, Iar ca să îl vezi cu ochii nici nu trebuie să mori... Îl vedeți cu ochii voștrii, eu îl văd cu ochii mei, Eu văd rime și madone - voi, poveștile cu

PPpetre-iulian popescu

0

0

Te-ascund poeții-n lire de-argint Și cântă cu tine uimirea, Ești zeul căzut în era de frig... Ai dusă spre moarte privirea. Dar capeți o umbră din raiul de sus, S-acoperi cu ea

PPpetre-iulian popescu

0

0

Am vrut să te rănesc cu gândul meu perfid, Să plângi și eu...privindu-te să tac... În ochi să-ți văd amarul tău sărac Cum tânguie durerea aiurind. În noaptea lumii să te-ajut să rupi Din părul

PPpetre-iulian popescu

0

0

Suspinul răsuflarea mi-o face înțeleaptă Și lacrima îmi cade ca dintr-un ochi bătrân, Departe de-amăgiri, același zid rămân, Nuanța izbăvirii e-o zodie nedreaptă. Prin ceasuri trece vremea dar

PPpetre-iulian popescu

0

1

Am încercat să fiu, în margine de drum, Pierdut în fum și ars - rest de țigară, Strivit cu tot cu sufletul meu scrum Sub un călcâi din lumea cea amară. Cu pași de noapte-am vrut să fiu - eu

PPpetre-iulian popescu

0

0

Þi-e fardul șters Și chipul tău e altul, Nu mai știi azi culoarea lunii pline Când mă-ndrăgeai și-mi dăruiai suspine, Când fericirea ți-arăta înaltul... Þi-e părul ud De lacrimile nopții, Și

PPpetre-iulian popescu

0

1

Lângă cioburi de lumină - rostul spart al dimineții, Ghemuit, cu-aripa frântă, aplecat cu fața-n jos, Parcă ascunzând luminii chipul rece și frumos, Stă cătând înspre niciunde - stinsul înger al

PPpetre-iulian popescu

0

0

Din toamnă-n toamnă frunzele se cad Iar înflorirea-n primăveri suspină, Departe-i parcă soarele - lumină, Ca fericirea și ca cerul nalt. Din vreme-n vreme frunzele se bat Iar în clepsidra

PPpetre-iulian popescu

0

0

De ce Doamne, stelele cad împlinind dorințe? De ce mor lumi spre fericirea noastră? Pe atâtea le-am văzut căzute Dar i-am lăsat pe alții să-și mai dorească ceva... Îmi sărut nefericirea în

PPpetre-iulian popescu

0

3

Coborâtă privirii din lacrimi de îngeri, Te-mbracă în raiul de unde-ai venit, Coroană din flori - sunt fostele-atingeri Rămase-amintirii... Te-mbracă-n zenit. Coborâtă privirii de mine în

PPpetre-iulian popescu

0

1

Dacă ești un nor cu har, Mă transform într-un pahar Și te-aștept să curgi încet, Din visare în concret. Dacă ești un timp rebel, Mă transform într-un castel Și te-aștept ca să-mi prezinți Pe

PPpetre-iulian popescu

0

0