Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dans cu cadavre de hartie

poezie, nr. 39

2 min lectură·
Mediu
Mă aflu în cafeneaua literară de la marginea visului meu.
Þin pe genunchi o ceașcă cu cafea și citesc o revistă literară din care învăț cum să mănânc mazăre cu scobitoarea.
Sunt singur în cafeneaua de la marginea visului meu și caut să mă instruiesc pe cont propriu citind tot felul de banalități în ziare și reviste literare.
Ieri m-am îmbătat în această cafenea, iar azi tot aici sunt fiind neîndemânatic să fac o selecție riguroasă a textelor pe care le citesc în ziare și reviste literare.
Cred că ăsta este motivul pentru care toate au valoarea unor cadavre de hârtie.
Cu ceașca de cafea pe genunchi am citit până acum câteva reviste literare și nu am reușit să descopăr niciun text îndeajuns de incitant.
Azi a apărut o nouă revistă literară și descopăr în ea un text care spune că cineva i-a șterpelit măgarul lui Sancho Panza.
În cafeneaua literară de la marginea visului meu, mă aflu într-o societate tânără în care nu mă deranjează nimeni.
Cu ceașca de cafea pe jumătate plină, pe genunchi și cadavrele de hârtie a revistelor literare lângă mine, plictisit, simt cum vine inspirația spre mine precum ghepardul lui Lampedusa.
Acum în cafeneaua literară de la marginea visului meu mă simt trădat de împrejurări.
012959
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
210
Citire
2 min
Versuri
10
Actualizat

Cum sa citezi

petre bucinschi. “Dans cu cadavre de hartie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-bucinschi/poezie/14015430/dans-cu-cadavre-de-hartie

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOA
un cuvânt care spune aproape totul despre teancul de "cadavre", iar el se află, undeva, în această frază:
"În cafeneaua literară de la marginea visului meu, mă aflu într-o societate tânără în care nu mă deranjează nimeni."!

Ottilia Ardeleanu
0