Petre Anghel

Frumoase amintiri, d-le Sibiceanu. Și frumos redate. Astept si altele. Nu fiți zgârcit, adăugațo și nuanțați. Exploatați memoria pe care o aveți, atât de proaspătă...
Despre Petre Got nu știu nimic proaspăt. De altfel, ne-am cunoscut puțin.
Sa aveți spot in ce puneți la cale si e după voia Domnului!

Dacă luăm de bună precizarea autorului (și nu avem niciun motiv să o respingem), după care poemul este scris în anul 1977, atunci, pe lângă valoarea intrinsecă, putem aprecia și surpriza pionieratului. Aceasta fiindcă în a doua parte a deceniului poezia română dădea semne de zburdălnicie și începuse (”inconștient”) să facă pârtie optzeciștilor suavi zurbagii, culți pe furate și șugubeți de salon cenaclist.
Poemul lui Aurel sibiceanu este o cursă estetică: sub aparența unei versificații rimate și ritmate ar sugera o încrâncenare clasică în forme și fonduri cu succes la criticii cuminți, crescuți la umbra boierilor în cerdac. Dar rima este înșelătoare și și-a însușit lecția elegantă și sobră, ca a stilului bidermaier, prin filieră barbiană, bag seama, iar fondul are gravitate bacoviană, fără să se poată observa însă și vreo influență, oricât de superficială. Aurel Sibianu era, cu trei decenii în urmă, când data acest poem, un poet format. Somn ușor, critici literari osificați înainte de-a fi putut ridica fruntea spre lumina venind dinspre cămărilor în care desenau litere poeții!
Anul era rău, dovadă cutremurul și demolările la propriu și la figurat pe care le declanșează.

Stimate d-le Vlad Solomon, aprecierile mele veneau (vin) de la o persoană familiarizata cu fenomenul literar contemporan, avand bucuria (și șansa) sa trăiesc decenii bune (unele mai cenușii) din cântatul pe corzile limbii române, deci pot reafirma că știți exact cum trebuie limba lui Eminescu. Mărturisirea dv. că uneori mintea ”preia” cuvinte din limbi romanice este foarte interesantă și explicată de unii savanți prin tiparele preexistente ale limbii, care sunt în strânsă legătură cu gândirea (cel mai prestigios autor, cum știți, fiind Humbold). În cazul de față tiparul preexistent fiind... limba latină comună.
Cat despre evrei (cei din România secolului XX, că eu cred că si in acest caz trebuie discutat nuanțat(dacă vine vorba!), cei pe care i-am cunoscut eu erau, cum sunt cred la toate semințiile, de toate felurile, și dacă nu mi-ar fi spus cineva că sunt evrei (eu dând inițial din umeri și mirându-mă că mi se atrage atenția că X e om!) nu cred că aș fi observat vreo deosebire. La revista Flacăra, unde am fost redactor vreo trei ani (1969/1972), erau evrei din belșug (dacă or mai trăi,să fie sănătoși, dacă nu, să se odihnească în sânul lui Avraam, că nu pot să spun tuturor, ca la unii creștini, să le fie țărâna ușoară - nu e o ironie). H. Dona (care mi-a fost și profesor, dar nu era nemaipomenit ca dascăl), E. Iarovici, Dan Grumberg (Bârlădeanu), Eli Dascălu, Stainer, I. Cioră, Sanda Faur, Vili Savin și alții erau ... cum sunt toți oamenii. Sigur că sunt deosebiri între oameni, dar a găsi numai calități și defecte pornind de la etnie e cel puțin lipsă de inteligență și de cultură. Din păcate, istoria a ajutat uneori politrucii să profite de asemenea exagerări sau porniri primitive.
M-am lungit. Spor la treabă, ăsta era mesajul!

Amintirile d-lui Solomon sunt scrise cu sinceritate, descriind o dramă personală a unei biografii speciale. Un oltean ca mine, traind într-n mediu fara copii evrei poate fi surprins, dar - cumva - mai obiectiv poate decât cei cu experiențe dureroase. Cum nu dramele/tragediile sunt subiectul acestui loc de întâlnire, ci literatura, nu voi insista asupra istoriei oarbe care a creat asemenea situații, ci asupra valorii literare a textului. Limba romana folosita ca instrument al rememorarii ente nu doar foarte (!) corectă, ci de-a dreptul încântâtoare, fără să fie pitorească, este limba română literară despre care puțini autori contemporani mai pot ”da sama” (din păcate).
Si eu am aflat târziu si tot în București, despre evrei și jidani, deși eram familiar din frageda pruncie cu textele Vechiului și Noului Testament.
Ce mi se pare cel mai interesant în teztul de mai sus este situația specifică a unui tânăr care este ”făcut” evreu și apoi jidan (cunosc sensurile multiple), fără ca să fi vrut cu orice preț... Din punct de vedere al creației artistice, tema este extraordinară și ar trebui exploatată. salut călduros și cu încredere sporită scrisul d-lui Vlad Solomon, oferindu-i steluța remarcării.

Nu glumim, doamna, e treaba serioasa aici! Altfel glumim, suntem șugubeți, uneori chiar ne iese câte-o poantă, de cele mai multe ori, firește că nu, dar insistam.
Doar artiștii nu îmbătrânesc niciodată. E drept, ne-a avertizat Eminescu (fie-i vesnică memoria!)ca geniul n-are moarte, dar n-are nici noroc. Ne consolăm: lăsam celor fără geniu norocul, adică noua, cititorilor muritori și autori de amintiri. Sau o fi invers. Cine mai stie...

Un poem sesibil, despre o realitate imediată, tristă, încărcată de sensuri, lipsită de Sensul cu finalitate eternă. Stilul modern, adecvat veacului. Stie sa evite lamentarile banale. Poate surprinde, dar nu surprind niciun fir de cinism in aceasta poezie grava, in ciuda apelului la vocabule ce definesc o tehnologie moderna. Oricat nu s-ar deosebi de moda vremii (e bine, e rău? vom sti peste veac), autoarea are o marca a ei. Depinde de ea daca o va uza sau o va perfectiona. Ofer steluta cu bucurie si cu incredere.

Textele doamnei Anni-Lorei Mainka încântă prin firesc. Curgerea lor funcționeaza după legi autonome, încât este dificil să încadrezi asemenea episoade la memorialistică, portrete den copilărie, pamflete școlare, scene de periferie. Evident, nu are importanță clasificarea, dar ea vorbește despre veridicitate. Atmosfera Rahovei a devenit proverbială sau riscă să devină astfel prin/sub condeiul autoarei. Mă întreb dacă textele ar trebui stilizate și, după multă chibzuință, răspunsul este nu. E un farmec special al limbii vii în aceste amintiri, o împiedicare naturală care seamănă cu primele zboruri ale rândunelelor. De ce le-am cere să planeze de la început când lecția vântului (a vieții) este cea mai pură intrare în veșnica alunecare.
Poetretele de dascăli sunt memorabile, chiar dacă avem cu toții amintiri din belșug. În artă, mai mult decât consistența materialului contează tăietura. Autoarea noastră are stil, probabil fără să-și fi propus.

Dle Silvestru Miclaus, sigur ca m-ati inteles: îmi era teama sa nu mi se atribuie calitati pe care nu le am. Evident, ca orice om (aproape!) ma bucur din inma cand sunt apreciat, iar reactiile pozitive devin stimulente pentru activitatea ulterioara.
In ceea ce priveste erata, se vede de la o posta cand cineva nu stie limba română (ceea ce, doamne fereste, nu este cazul dv.) și cand îi fuge calculatorul de sub mână!
Să fiti sănătos,onorat pentru aprecieri.
cu prietenie

Dl. Aurel Sibiceanu, aveti perfecta dreptate, informatiile dv. sunt riguros exacte si utile. Eu doar am poleit statuia..., incercâd sa ascund materialul (altfel nobil) care i-a fixat dimensiunile.
Frumos și poemul citat. Încerc sa fac o sinteza altfel, cum v-am mai spus, o istorie politica a literaturii, iar perspectiva sa fie sociologica.
Multumesc pentru semnal. Sa auzim de bine, chiar si despre dusmani!

Distinsa Annilori (!), multumesc pentru vizita. Ati spus exact ce trebuia în limba univesala a poeziei si a bunului simț. Sa fiți sanatoasa!

Domnule Miclăuș, nu vreau sa par mai modest decat sunt, dar sunt obligat sa fac precizarea ca nu am avut ocazia sa fiu prieten cu Emil Botta, ci doar ne-am întâlnit de cateva ori si am convorbit cat am putut fiecare. Tin sa fac precizarea, ca atunci când voi face afirmații gen am fost prieten cu Marin Preda, cu Mircea Ciobanu, cu Petre Țuțea, cu Cornel Popescu, Marcel Gafton, Mircea Cojocaru, Virgil Mazilescu sa am credibilitate.
Fiind ziarist si scriitor... de mic, venit de unul singur în București, frecventand cenaclul Junimea, am cunoscut destul de multe personalitati, dar, stiti foarte bine, prietenia este ceva mai mult.

Pentru dl. Liviu Nanu: nu as putea spune că a fost un poet neglijat, dar criticii si istoricii literari au scris despre el mai mult din obligații parcă, să nu se spună că n-au aflat de el. În fond este cel mai mare poet al generației. Eu am mers pe sublinierea capacității nevinderii talentului. Nici n-a fugit de compromis, probabil nici nu stia cum se poate târgui talentul. Era cinstit (artistic vorbind) ca un pustnic și multumit cu talentul precum pasarea cu aripile ei.
Citită cu răbdare, orice poezie a lui oferă cheia întregii opere. Nu are secrete, intrarea în castel permite accesul la toate cămările. Mă bucur că v-am trezit un interes special pentru poezia lui.

Stimata Angela Nache Mamier, cuvintele dv. despre Emil Botta sunt de o aleasă sensibilitate, născută (dacă vom sti vreodata cu adevărat originile) din lecturi, talent, feminitate și inteligenta. Este o încântare pentru mine să descopăr iubitori de poezie si degustători de critică literara intr-un ev dominat de raționalism, materialism și mercantilism. Zic dominat, daca nu ar fi excesiv nu as fi ingrijorat.
Foarte subtilă apropierea lui Emil Botta de toga/ mantia/pielea lui Hamlet. Mă ispitise și pe mine gândul comparatiei, apoi s-a scurs în alte meridiane și paralele, poate chiar a trecut pe sum /sau peste casa domniei voastre.
Frumoasă tușa”era GREU de poezie si talent ,print al tacerii ,un gentilom,un adevarat crai de curte veche”...
Poate fi crai de curte veche, desi mi l-am închipuit si eroul basmului Tinerețe fără bătrânețe. Multe se pot spune despre el si despre generația lui binecuvântată, hulită în continuare că s-a născut când a vrut Dumnezeul popoarelor, nu când voia... Moscova.
Va admir, sper ca prietenia să dureze în evul ăsta al destructivismului.
Nu mai continui, ca deja am mai pierdut un text, tot pt. dv. scris, că nu trecusem titlul.

Ioan Mircea Popovici: Multumesc. E corect tot ce afirmati.
Ma bucur pentru nobilul interes arătat cărții lui Solomon.

Silvestru Miclăuș: răsplata adevărata vine acum, din partea cititorilor ca dv.
Atunci a fost un context special, legat de propria-mi biografie, nu-mi trebuia doctoratul, ca aveam unul în filologie, susțunut în tinerețuri (1978). Și eram deja conferențiar universitar. Dar am zis că ar fi bine, pentru a nu mă scleroza ... prematur, să studiez sistematic un subiect de inter și transculturalitate. Cum la proverbe si basme (mituri) stam și noi, românii, bine, a ieșit ce mi-au izvodit și mie mințile!
Voi mai reveni cu texte, de dragul dv., cititorii Agoniei.

Doamna Angela Nache Mamier,
Revin pentru a va declara, independent de mesajul anterior, ca va citesc cu placere textele publicate pe Agonia.

Apreciez cu inima deschisa frumoasele cuvinte scrise la adresa mea.
Ele imi dau mult curaj sa continui si sa nu tin in sertar sau doar pentru prietenii din jur micile mele idei, sensibilitati sau ecouri culturale.

Faptul ca sunt interesat de ecou si se adreseaza unur oamnei cu spirit si nu oricui se demonstraza de amanuntul ca acest text si altele sunt scrise de vreo zece ani, fiind fragmente dintr-o teza de doctorat în teologie pe care am sustinut-o in anul 2003.
Sa aveti o zi bună, cu Soare în suflet, daca afara e ger...

Stimata Anii-Lorei Mainka,
Multumesc pentru lectura atenta. Greseala observata e de redactare, am observat-o si eu, dar târziu, o voi corecta. Imi face placere sa aud ca textele mele sunt lizibile.
In adevar, e un pericol, pe care putini stiu sa-l evite, acela de a trata foarte doct. E drept, nu poti sa scrii oricum despre subiecte grave, dar nici sa te grozăvești nu e bine.
Constantin Noica era un model prin capacitatea de a scrie simplu și pe înțelesul tuturor (cui vrea să asculte) despre adâncul sau înaltimea gândului.
Voi mai posta subiecte din aceasta categorie.
Cu prietenie

Este o mare bucurie, stimate d-le Aurel Sibiceanu să constat că munca mea este apreciată și de alții. Am mai spus-o și cu alt prilej: sunt la vârsta în care reușesc (parțial) să-mi țin mândria (fudulia, cum zice olteanul) în frâu; ceea ce vreau să sugerez e că mai mult decât aprecierea mă încântă sentimentul de soridaritate intelectuală și artistică.
De asemenea, sunt încântat să constat că știți să citiți un text - nu mă surprinde în cazul dv., experimentat lector și poet sensibil, cu timbru personal - dar și aveți amabilitate să comunicați starea sufletească benefică.
Să dea Cel de Sus ca drumul spre înțelepciune să fie bătătorit de cei care vin, iar înțelepciunea ebraică și română să fie benefică pentru toți cei din neamul lui Sem și Iafet!

Domnul Liviu Nanu, caracalean, necaracalean, plecat din sau înspre, asta e treaba viitorilor istorici literari, criticul literar care sunt și care este, oferă o steluță.
Fragmentul este scris concis, cu umor și are meritul de-a nu eșua în pamflet și-n derizoriu. Autorul știe să introducă personajele. Le iubește, fără să le admire, iar dacă le-ar admira, nu-i nimic, important este că le vedem. capacitatea de a crea fiinte vizibile e caracteristică doar artiștilor. Deci, să urce steluța!