Ganduri de iarna fara nori

În lumina puternică a soarelui de iarnă, mi-e frig. Aud vântul, care mișcă acele uscate, negre, moarte crengi. Și dacă aș sta așa zi și noapte... zi și noapte... poate că aș deveni o frunză putrezită, călcată de toată lumea in picioare. Dar, dacă aș reuși să aduc norii pe care si-i merită iarna, aș fi o eroină. Însă nu pot face nimic, așa că voi merge acasă și voi face parte din lumea asta. Voi călca și eu frunze putrezite in picioare și voi ridica in slăvi eroi ce n-au mai fost. ...mi-e somn, mi-e frig... mi-e foame...- sunt ca toți ceilalți!