Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

- Bună seara, femeie frumoasă! - Mie îmi scrii?! eu sunt femeie obişnuită!!! - Dar ce, o femeie pentru a fi frumoasă, trebuie să fie neobişnuită? Tu chiar eşti o femeie neobişnuită, deosebită! În câteva clipe îţi trimit un text pe care l-am scris puţin mai devreme - Bine, aştept. - Este despre noi, despre mine. - Wow!!! Povestea bătrânului vrăjitor "Nu mai credea să se schimbe ceva, vreodată, în viaţa lui. Nu mai credea să i se dezgheţe, vreodată, inima bătrână şi împietrită. Deşi nu-i lipsea nimc din cele trebuincioase traiului, era nefericit. Într-o iarnă a întrezărit o speranţă, s-a trezit cu un gând firav ca o scânteie, gândul a prins grai, l-a mărturisit, i-a dat viaţă şi, de atunci, a început o altfel de suferinţă, surdă , fără leac. Bătrânul vrăjitor singuratic avea să-şi dea seama câţi ani au trecut, câte căi bătătorite are în inimă şi în minte, căi ce se sfârşesc în fundături , fără ieşire, sporindu-i singurătatea. Tot ce-şi dorea mai mult, avea să-l rănească, să-i dovedească neputinţa, teama de viaţă, spaima de posibile trăiri, simţăminte, bucurii noi, netrăite de multă vreme, uitate şi inaccesibile, după atâţia ani. S-a trezit mai singur decât înainte, simţindu-şi sufletul chircit şi inima obosită, aproape sfârşită. A făcut alegeri care s-au dovedit greşite, simţind că este târziu pentru el, a privit în preajmă, s-a apropiat de cei de lângă el, simţea că nu mai are timp, credea cu tărie acest lucru, dar nu a făcut decât să-şi producă suferinţă, să-şi sporească senzaţia de sfârşit de drum, a ales din nou, fără să fi învăţat ceva, era flămând de viaţă, avea să trădeze, sporindu-şi durerea şi ucigându-şi şansele la reînviere. Şi-a rememorat întreaga viaţă găsind în propria poveste un fel de predestinare pentru neîmplinire, premise vechi, nedesluşite din păcate, la timp, anunţând eşecul personal cu mulţi ani înainte. S-a produs o schimbare, aşteptările îi sunt altele, criteriile ce-i determină alegerile nu mai sunt aceleaşi, nu vor mai fi, niciodată, aceleaşi. A trădat, dar a fost la rândul lui trădat, plătind ceva poate nemeritat, sau poate doar neînţeles. Oricum, a ajuns în acelaşi loc în care nu mai crede să se schimbe ceva, vreodată, în viaţa lui." - Mulţumesc tare mult pentru frumoasele tale rânduri, curate, prin sinceritatea lor! Ieri eram destul de stresată la gândul inspecţiei în şcoală (ştiu că este fără rost, dar...), eram după o noapte aproape nedormită. Azi noapte, am dormit ceva-ceva mai bine, dar departe de cât îmi era necesar. Azi, am fost de serviciu pe şcoală, obosită de dimineaţă. La un moment dat, am fost la cabinetul medical al şcolii să-mi iau tensiunea, fiindcă nu scăpam de o ameţeală... Am ajuns acasă târziu şi-am încercat să dorm , măcar puţin (am reuşit o oră!) Noroc că mâine am zi scurtă! * - Bună dimineaţa! Acum m-am întors de la piaţă! Ce faci? - Sărut mâna, prietenă îndepărtată! - Îndepărtată doar ca număr de km, nu?! - Clar! - Aşa mai merge! Nu aceasta e distanţa cel mai greu de dus! - Altfel, tot mai apropiată, mă gândeam în dimineaţa asta ce drag mi-ar fi să vin să te iau cu maşina, să mergem la tine la ţară, să citim, să-ţi privesc ochii marini şi guriţa mică, să gătim ceva bun, special, să povestim, să... trăim - Mda... te-a plimbat mult gândul, azi! - Iartă-mi visarea, da, mi se întâmplă. - De ce să o iert?! Nu e cazul de iertări, ci de mirări, admirări! E bine, cât se-ntâmplă... cât mai reuşeşte să îndrăznească măcar el! - Poate mă dezmierd în acest fel, simţind că nu ne vom întâlni degrabă, cine ştie când, poate, habar n-am. - Habar n-am nici eu... nici când şi nici cum... E sigur însă, şi e bine să ştii că, de la acea primă întâlnire, de va fi vreodată, e bine să nu ai multe aşteptări... - În scurt timp, maşina mea de spălat începe centrifugarea, şi, dacă nu mă urc pe ea, iese în stradă şi produce eveniment rutier, aşa că, la un moment dat voi dispărea. - Şi maşina mea e în funcţiune, mai are puţin din program. O să merg până la ţară, să duc mâncarea adunată, câinelui. - Vin şi eu, ia-mă cu tine! La noi a nins ca-n poveşti, şi, ştiind cât îţi place iarna, mi-au venit gândurile acelea ce ţi le-am spus la început. - Aici nu mai ninge deloc, de ieri, de pe la zece. Nici cea mai mică urmă de zăpadă nu mai este! - Cum a fost vacanţa? - Aşa şi-aşa... e pe sfârşite! M-am afundat într-un munte. - Unde ai fost? - La altitudine, voiam neapărat un loc înzăpezit, am umbat cateva zile de năucă, pe poteci de munte, prin pădure. A fost bine. - Mă bucur, sincer! - Sunt într-un echilibru precar şi conştientizez că trebuie să fiu foarte atentă să nu-l periclitez, în căutarea lui am pornit, ştiam că zăpada mă va ajuta. - Nu mă bucur, acum. Vei supravieţui, voi supravieţui, vom merge mai departe... cum? nu ştiu, nu... ştiu. - Ce simplu ar fi dac-am şti! - Ştiu. - Ce bine ar fi, dacă n-ar conta şi modul de supravieţuire, dacă n-ar costa aşa scump gura de aer care să ajute la a rezista... - Îţi trimit ceva ce se potriveşte: Eu ştiu Să fiu şi foarte iubitor Eu ştiu Să fiu şi foarte înţelept Eu ştiu Să fiu şi foarte răbdător Eu ştiu De spui, şi pot să mai aştept Eu ştiu S-ascult cum nimenea nu ştie Eu ştiu De crezi, să scriu şi poezie Eu stiu Sa mor, dar stiu si sa înviu Eu ştiu Ce vreau, ce pot... nu pot să ştiu... - Rupi bucăţi din suflet ca să le pui de ici-colo, în funcţie de unde se adânceşte mai abitir rana.... - Ăsta sunt eu, rupt, recompus, sfâşiat, lipit, fărâmiţat, dar... nereîntregit - Reîntregirea în forme care au fost, nu se mai poate, e mereu o altă întregire, care lasă loc unor regrete, unor nostalgii, unor doruri, dar şi şansa unor minuni noi, de ştim a le primi, privi, accepta, eu nu mai vreau reîntregiri mentale doar, e un demers obositor. - Aşa-i, reîntregirea din memorie, din amintiri... mai bine renaştere. Ce simplu şi înălţător este cu tine, de aici de departe! Aş vrea şi mi-e teamă să aflu cum ar fi mai aproape! - Nu putem şti, nu se poate... în trei! aşa, la distanţă, putem da gândului câte un bonus... şi-o clipă de afundare în vis, ocolind piedicile realului. - În momentul de faţă nu mai suntem trei, ea, a treia, a plecat din nou, de astă dată ajutată şi de mine. Tocmai asta îmi este spaima. De ce nu reuşesc să duc mai mult de şase luni - atât a fost maximul - o relaţie? - Poate că de data asta, vei reuşi. Se va întoarce, şi, poate va fi totul precum speri. - Chiar mă tem, dar cu tine am avantajul, irelevant, că nu a început, încă. - Mda! - Nu mai este cale de întors, de data asta nu mai este altă cale, nu mai sper nimic de la ea, alegerea a fost făcută şi acceptată, determinată chiar, şi de mine. - Ai mai crezut asta, nu te încrâncena în nu-uri, păguboase, poate! Lasă un pic de timp ca să poţi privi cu mai multă detaşare şi analizează atunci toate datele şi crezi mai mult în ceea ce-ţi vor spune ele atunci! Erai dator să mergi până la capăt în relaţia ta, aceea care îţi dădea un plus de bine faţă de ceea ce trăiai înainte de a fi intrat în ea, erau necesare toate răspunsurile. - Esti mai clară, detaşată fiind, decât mine - Nu pot spune că sunt detaşată suficient, doar că încerc să înţeleg. - Doria, simplificând, ceea ce nu cred că poate fi simplificat, sau poate nu ştiu eu, acum, cum să o fac, lasă-mă să stau în preajma ta, să te "veghez" de departe. Dă-mi şansa unei "prietenii" virtuale, mai păsuieşte-mă în preajma ta, te rog! - Rândurile tale de azi, mi-au schimbat puţin atitudinea. Deşi, vreau să ştii că nu o prietenie virtuală este ceea ce-mi doresc eu, nu am nici destul timp, nici resurse. Şi dacă azi, pot să-ţi spun că voi comunica cu tine, o fac numai şi numai pentru că eşti tu special, şi scrii atât de frumos. - Ce bună eşti tu, acum, cu mine, te sărut, mai vorbim în seara asta, dacă vei dori.