Poezie
În labirintul petelor mele mă arunc
1 min lectură·
Mediu
Mă arunc în labirintul tundrelor de timp,
Mă răstorn clepsidră când femeia mă aprinde
Ca pe un foc de nori scăpați de mânie divină
Și mă las luat de îngeri torturii gurii-mi care au rostit-o.
Nu trebuia să mă joc cu blana îngerilor, fulguită,
Nici să-i visez în visul crucilor morbide
Da… de sărutul somnului meu, trebuia, să iau strigare
Nu de îngerii care mint femei de sticlă
Sau care-mi plimbă palmele când dorm
Pe muntele Golgota
Sau în grădina primului pom.
Icoana, îmi apare și ea un fel de poză cu mult praf
Aruncați pe ea, noi toți, vrem săi clonăm culoarea
Mândri, să semnăm arta pe care dorința
O duce din conștiință în locuință
Ca un fel de titirez ce suntem
Astăzi aici, mâine dincolo, poimâine nicăieri.
Da… acum văd locul… centrul acestui labirint,
Desfăcându-se ca o floare neagră-albă
În care vă găsesc pe toți,
În care sunt eu însumi un fel de cearceaf
Cu petele anilor ce i-am trăit…
001486
0