Poezie
Pragul ce sugrumă pumnul
1 min lectură·
Mediu
Pragul ce sugrumă pumnul
Am încercat să culeg marea cu pumnul
Și să iubesc femeia cu marea,
Am vrut să mă însor cu cerul
Să pot avea aripi
Să mă dau drept înger,
Am alergat pe orizont
Să văd soarele prunc
Și-am văzut bătrâna Lună
Spânzurată în spațiu de un dud.
Copiii cu palme boțite
pe străzi bătute de tălpi
Își cerșesc pâinea
De la sânul mamelor,
Bătrânii abia născuți
În cărucioare din fulg de cuc
Își întâmpină pământul
Ca pe-o plapumă,
Împletindu-se cu marea de îngeri
Desfăcând orizonturi închise demult.
Iubita, mi-o recunosc abia acum…
În pragul ce sugrumă pumnul;
Și-o văd ca pe Soarele-prunc
Cu pașii ce nu-i mai ajunge gândul…
Îi trimit marea cu aripi scăpate,
Îi sărut orizontul cu plapuma-i de coapse…
Făcându-mă cenușă…
Drept, singura ei ușă.
001.412
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paul Gorban
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Paul Gorban. “Pragul ce sugrumă pumnul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-gorban/poezie/215250/pragul-ce-sugruma-pumnulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.