Poezie

Ghicitoarea porților deschise

1 min lectură·17 noiembrie 2006

Mediu

Buzele tale și-au găsit împlinirea…

În lutul meu împletindu-ți suflul

Ca pe un cal nevinovat de puterea potcoavelor;

M-ai înhămat cu lanțuri de ceară

Din struguri fermentați în valea ce-mi cară

Amarul de lume uitată de acel divin.

Porțile sunt deschise oricărui trecător

Ca doi stejari de vamă ce nu-și strigă mersul

Stau și eu și suflu-mi în fața lumii… stă,

Înecându-ne tot mai tare câinii,

Între sânii înmuiați de varul

Ce spălă singur lumea… în jarul obositor

De greu… de alb.

Tu, iubito îmi înjuri privirea

Și mă fugărești din lumea ta de femei,

Mă vrei înger, eu sunt cum sunt

În haina-mi ce nu mi-a părăsit cadavrul.

Ca timpul ce și-a ghicit în sfârșit ghicitoarea

Mă îmbrac și-mi aleg tălpi

Pentru ruta a doua… a jocului etern.

Îmbătrânind

Nu pentru mine

Alerg spre zarea neuitării

Iubito… cu mii de priviri

Căutându-mi rostul… te chem.

001.418

Paul Gorban. “Ghicitoarea porților deschise.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-gorban/poezie/215224/ghicitoarea-portilor-deschise

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.