Poezie
Metamorfoză
1 min lectură·
Mediu
Peste pași de suflet îmi coboară ceața
Ca o pasăre de noapte chinuită de sângele meu
Când o vioară își dă ultima suflare
Dorind să prindă lumea în înțelesul ei finit.
Eu, îmi trimit sufletul cu ea în fața
Celui mai mare Cuvânt
Să îmi iau osânda de glas… cât de mut…
Cât de mormânt.
O, tu, vioară, pasăre de noapte a sufletului meu
Plânsul tău și lacrimă cenușă…
Trupul tău de lemn cuprinde frigul lumii
Într-un sunet ce din ceață coboară
Spumele zidite de orele mâinii.
Eu și iubita ne mai jucăm de-a oamenii,
Ne mai lingem borcanele de lut cu gânduri
Împletindu-ne în sunetele tale culori boreale
Pentru cântecul ce cuprinde rândul,
Pentru trupul tău vioară flămând în jale.
Mă transform în sunet și încet îmi rup suflarea
Ca o pasăre de lemn în acord cu noaptea.
001214
0