Poezie
psalm
2 min lectură·
Mediu
era sâmbătă seară și poeții bezna o așteptau
să-i pipăie sînii. eu nu vorbeam și nici nu credeam
că cineva îmi va sparge liniștea. ea a înaintat
să mă privească și m-a întrebat ce sunt.
un nume pe care nu-l știi să fi înnotat
cu peștii în scorbura mării măcar o zi
cerul îi atârna de chip ca un clopot nepăsător de rece
când ne-am plimbat a doua zi prin bezna albă
pe străzile cailor din Ipotești. în inima mea
foșnea sângele și realitatea mi se părea multiplă.
am luat-o de btaț și i-am șoptit cât timp mai pot
avea, ce spaimă pot să duc în nemărginita
moarte care ne desparte. atuncii am văzut-o
cu toată carnea ei atunci am sărutat beznei sânii
și am făcut dragoste cum fac zeii sub duș
eu tac și nu îți spun ce lung mi-a fost drumul înaopoi
autobuzul ducea pe roți o tristețe fără pluton
era târziu când singur am coborât înmpotriva dorinței
era târziu când mi-am dat seama că tencuiala
din poeme nu se potrivește cu cerul. era târziu
când telefonul îmi suna ca un animal rătăcit în buzunar
aici și acum aici și în beznă aici și între tine
sunt eu cel care ca o durere te ține de mână
și îți mușcă fesele și buzele și pomeul pe care
l-ai semnat cu aripile păsării fenix cu ochii ridicați
în tavan cu degetele înfipte în mine ca într-o picătură
de apă, atunci când ai plecat jupuită de furia altui chip
012687
0
IS