Aș vrea să plâng
pentru
toată durerea
din lume
din mine
neplânsă :
ochii mei
să se transforme în izvor ,
să mă-nchid
în ei
și să mă spăl .
Dar genele ,
din pleoape
iar mă dor
Aș vrea un ochi
cu care să privesc
marginile deșertului
în care am rămas
prizonier .
Locuri goale
s-or mai găsi , poate
pe umbra din piept .
De aș avea un ochi
în piept ,
îmi spuneam
Ca zborul cela
fără aripi ,
si zborul meu
e-n
negurat de-un gând…
că m-as uita in soare
să văd
cam ce fel de pământ…
că e indezirabil , mare
păcat să sper
in blestematul gând…
Am sperat…
si lumea m-a smuls…
dacă clipa cea lungă
mă uită
eu zbor
si vlaga stelelor
mă uită
trebuie să am…
ceea ce cânt
zborul îmi pare
un simplu descânt
si coarnele
sunt negrii
