Poezii

Aș vrea să plâng pentru toată durerea din lume din mine neplânsă : ochii mei să se transforme în izvor , să mă-nchid în ei și să mă spăl . Dar genele , din pleoape iar mă dor

Salcâm . Stând singur , drept stând ultimul Salcâm , stând ultimă iersire . Și aripile noastre se întind prin ramurile Lui spre cer ca un delir .

Aș vrea un ochi cu care să privesc marginile deșertului în care am rămas prizonier . Locuri goale s-or mai găsi , poate pe umbra din piept . De aș avea un ochi în piept , îmi spuneam

Ca zborul cela fără aripi , si zborul meu e-n negurat de-un gând… că m-as uita in soare să văd cam ce fel de pământ… că e indezirabil , mare păcat să sper in blestematul gând…

Am sperat… si lumea m-a smuls… dacă clipa cea lungă mă uită eu zbor si vlaga stelelor mă uită trebuie să am… ceea ce cânt zborul îmi pare un simplu descânt si coarnele sunt negrii