Poezie
Să nu mă crezi
1 min lectură·
Mediu
Să nu crezi tu
că am în cufere albume cu bucle
sau că semnele de pe spate
sunt urme de gheare încălzite
și multe,
nenumărate.
Nu,
sunt doar pașii pământului
de când te căutam prin cer
și mă sprijineam cu pieptul
de urma trecătorilor
în frigul nopții
și în ceața zorilor.
Nu,
eu am doar gura mare,
ca un guguștiuc ce se zburlește țanțoș
a primăvară
și a puica lui.
Mușcăturile de pe gât mi le-am făcut singur,
de sete,
nici altă femeie,
nici altă flutură,
nici alte vietăți în roi
sau în cete
nu s-au adăpat din mine
până la secare.
Mi-au lăsat fiecare
câte o picătură de vlagă neîncepută,
pe care,
am luat-o sub o pleoapă
și am înmulțit-o izvor
ca să ți-o dau ție astăzi,
puică,
din nou,
gângurind,
un guguștiuc zburlit,
abia ieșit din ou.
Pan
12.02.2003
023.782
0
nu stiu cum o sa sune la urechile altora femininul de la fluture la mine in urechi suna normal. si mai vad inocenta gugustiucului zburlit iesit din ou, in ciuda tuturor semnelor de indoiala.
sursa virtutii e pacatul cu semn schimbat. daca acestuia nu ii mai oferi materia grosiera din om: unghiile, buclele, semnele de pe spate, ci picaturi de vlaga neinceputa, cautare prin cer, deja apare transformarea, deja e iertare muta si inceputul iubirii.