Poezie
Cădere liberă
1 min lectură·
Mediu
Dumnezeu nu a obosit!
I-am alunecat printre degete în lume,
iar El
curăță stâncile, ceața și alte dureri din drumul meu,
ca măcar căderea să-mi fie ușoară,
dacă tot am ales să mă duc.
Lumea este acolo unde o știam: departe de toate cele cunoscute mie.
Nu, nu mai pot sfinți!
Nu, nu mai mă pot sfinți!
Căderea voluntară are plata ei de sânge,
iar Neobositul,
cu toată putința Sa,
nu are cum să mă adune într-ale-Sale atâta timp
cât carnea asta grea mă îmbracă.
003916
0