București, infernul lacustru

Te plimbi prin anticariate și, amintindu-ți vag de zilele adolescenței, îți strecori mâna printre cărți căutând ceva uitat. Înghesuite și prăfuite, unele dintre vechile cunoștințe îți fac cu ochiul de pe verso, altele îți aruncă în față o răsuflare plină de ciuperci și mucegaiuri. Te hotărăști asupra „Legendelor Olimpului”, o carte răscitită în copilărie. Te așezi lângă fântâna Universității aproape de o țigancă cu semințe și băieții cu CD-uri. Răsfoiești paginle bolnave de gălbinare. De pe băncile de vizavi un grup de puști te atrag cu ei într-o discuție gălăgioasă pe tema activității mamei unuia dintre ei. Nu-i bai! Citești și faci analogii, retrăiești impresii, le reactualizezi. Þiganca îți bagă un cornet sub nas. Băieții ascund pentru o clipă marfa la apariția unui civil, probabil poștaș, care ia un plic și-i lasă pe băieți să continue a fi răspânditori ai culturii vizuale. Cronos-Timpul. Geea-pământul... filosofezi în gând. Și apoi eroii semizei. Îți plăcea Teseu dar nu mai știi de ce. Trebuie să ajungi acasă pentru a lectura în liniște. Pe stradă, pucioasă. Nicicând nu ai simțit cerul mai aproape decât în zilele acestea. Pur și simplu îți cade pe creștet ca o brânzoaică fierbinte ce te afundă prin greutatea sa până la glezne în noroiul asfaltului, un iad, din care aghiuță își scoate înnebunit gura pentru a mușca din aer rupând odată cu el și bucăți din tălpile tale. Nervii sunt întinși la maxim. Te simți prins într-un labirint închis ca o sferă, Bucureștiul, din care nu există scăpare. Minotauri la tot pasul. Te privesc sticlos frecându-se de tine puși pe harță. Stau tolăniți pe terase cufundați în spuma berii, urmărind cu ochii incandescenți tot ce poate aduce a sân sau dos de femeie. Plescăie aburiți cu poftă nereținută. Femeile plescăie transpirate. Nu ai cum să scapi. Dedal este mort de multă vreme și îmbălsămat în unele dintre cărțile de pe trotuarul Univesității pe care cultura a ieșit în stradă, subțire și nebăgată în seamă. O muiere demodată înfofolită în clasici. Ariadna o fi babă acum iar firul salvator șerpuiește scămoșat în împletitura brâului ce-i ține șalele. „Teseule... ești mâncat!”, îți spui. Nu-ți rămâne decât să o iei la bras pe Dâmbovița în amonte, șerpește, printre firele pescarilor; icărește, peste poduri și ecluze; sau, lucru pe care nu-l dorești nimănui, să te spânzuri de aerul fiebinte ce plutește pe bulevarde. Te dezbraci, printre puradeii ce se bălăcesc, nepăsător la coatele ce-și dau două mătuși din stația lui 104 ce poartă două pancarde atârnate de gât pe care scrie ceva despre securitate și ziua de apoi. Te urci pe balustradă și... dintr-o dată cerul se ridică pentru o secundă revenind de zece ori mai supărat pe viața ta necăjită. Plouă. Trăznește. Dâmbovița se prăvale de sus ducându-ți cu ea hainele. Cămașa îți face semn de adio din mânecă, pleacă la mare. Te arunci după legendele Olimpului care dau disperat din pagini. Gol dar răcorit fugi, la început, pe bulevard înspre casă, apoi te târăști prin apa ajunsă la brâu ca, într-un sfârșit, visul fiindu-ți împlinit, înoți cu o mână -cu cealaltă ținând suspendată cartea- printre semafoare, sticle de cola și cele două mătuși ce navighează pe pancarde bolborosind ceva despre conspirația universală. Te scufunzi până la intrarea principală a blocului unde administratorul îți face semn din spatele sticlei, ca din exteriorul unui acvariu, că ușa nu se poate deschide din cauza presiunii apei. Te cocoți pe balcoane ținând cartea în dinți, pe iedera lui nea Gicu de la patru, bați la ușa balconului studentei de la cinci înghesuit printre borcanele de murături trimise de mă-sa. Aceasta, privindu-ți zeflemitor goliciunea acoperită timid cu cartea marinată, te înjură printre dinți și, închizând o antologie de versuri la modă, se îndură de tine conducându-te către ieșire... așa, de dragul artei. Ești acasă. Nu ai curent și apă la robinet. Aprinzi o feștilă și-ți privești pozele din tinerețe. Din panoplie capul lui Procust îți zâmbește parșiv. Îți blestemi contemporaneitatea regretând zilele-ți mitice în care zeii aveau tot dreptul să se joace cu tine.