Ecoul vibrează o coardă care abia mai rezistă.
Restul toate sunt rupte,
atinse de povara ultimelor șoapte.
În fața nemărginitului care se întinde
sub privirea noastră
ochii lasă în urmă
Amarnic sună cântecul ochilor tăi
Și pleoapele se frâng obosite.
Inima încet se stinge în reci bătăi
Buzele de crime sunt albite.
Pe sub copacul cu miresme străvezii
Se desface și umbra,
Încerc să mă salvez
din crengile toamnei uitate de lume,
ce mă ține prizoniera frunzelor ei veștede.
Scârțâit de vioară
vine din brațele vântului
și-mi inundă urechile și capul.
Aud o
PG