Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scârțâit de vioară

Nu vreau să fie toamnă...

1 min lectură·
Mediu
Încerc să mă salvez
din crengile toamnei uitate de lume,
ce mă ține prizoniera frunzelor ei veștede.
Scârțâit de vioară
vine din brațele vântului
și-mi inundă urechile și capul.
Aud o coardă ruptă
și ochii îmi lăcrimează
dorința unei flori de tei.
Pe sub plopii dezgoliți
pașii mă poartă
spre eterna revărsare de lumină
pe care n-o voi ajunge niciodată.
În nări și în gură
simt mirosul putrefacției umane
și îmi doresc să fiu o floare primăvara.
Mă sperie umbra teilor goi
din sufletul meu
și privirea ucigătoare a cerului.
Nu vreau să fie toamnă...
00764
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
95
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Patricia Gavra. “Scârțâit de vioară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/patricia-gavra/poezie/14031220/scartait-de-vioara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.