Rugină în sânge. Rugină
macină ochiul interior
cu care altădată
contemplam
iubirea cum moare.
Rugină e mâna mea dreaptă
și cuvintele imediate,
golite de sens, picurate pe
mai aud, uneori,
de la margini de lumi
un pian prăbușindu-se
și mai știu că la stâni
vor fi miei de ucis
și călăi veselindu-se.
îmi cresc ochi
chiar și-n mâini,
dar nu văd decât
Mă îmbrac cu haina ta tăcere
Cu gest greu, inutil și scăzut
Căci aici, de atâta durere,
Trupu-i plumb, gându-i surd și-apoi mut.
Un cal alb a murit pe o stradă
Munți de fier au crescut peste
